Managerul Spitalului Municipal „Sf. Doctori Cosma şi Damian” Rădăuţi, Traian Andronachi, a declarat pentru NewsBucovina că în şedinţa Consiliului Tehnico-Economic, desfăşurată, vineri, Compania Naţională de Investiţii a avizat proiectul de extindere prin mansardare şi de anvelopare a unităţii spitaliceşti rădăuţene, valoarea proiectului fiind de 3.012.000 euro.
El a spus că la şedinţa Consiliului Tehnico-Economic, desfăşurată vineri, la sediul Companiei Naţionale de Investiţii, au participat din partea UAT primarul municipiului Rădăuţi, Nistor Tătar, în calitate de solicitant beneficiar şi managerul Spitalul municipal Rădăuţi, în calitate de beneficiar final.
Managerul Spitalului municipal „Sf. Doctori Cosma şi Damian” Rădăuţi a explicat că proiectul are ca obiectiv extinderea spaţiilor existente ale spitalului cu o suprafaţă de aproximativ 1200 de metri pătraţi.
„Noile norme în materie de sănătate publică prevăd un anumit număr de metri pătraţi per pat, suprafaţă pe care spitalele nu prea mai au cum să o îndeplinească. De aceea Spitalul municipal Rădăuţi a găsit această soluţie de extindere pe verticală şi după ce s-au efectuat toate studiile necesare, geo-topo, pentru structură, s-a ajuns la această soluţie că putem să construim o mansardă”, a explicat Andronachi.
Andronachi a precizat că proiectul mai prevede, pe lângă mansardare, şi reabilitarea energetică a clădirii spitalului, respectiv realizarea izolaţiei şi anveloparea clădirii, cu excepţia clădirii Policlinicii.
























Comentarii