Merită să faci ziaristică!

Am scris poveştile multor suceveni despre care am crezut că au „rânză”, realizări, suflet şi probitate cât să merite „daţi la ziar” ca exemple despre cum poţi să contezi pe lumea asta şi să-ţi trăieşti viaţa cu fruntea sus. Am fost tot mai împlinită, tot mai coaptă la minte şi mai bogată la suflet pe măsură ce fiecare în parte mi-a dezvăluit povestea sa de viaţă, iar pentru aceasta le port tuturor recunoştinţă.

Unii n-au dat ulterior nici măcar un telefon să spună „Merci, cucoană, că m-ai arătat lumii” şi asta m-a întristat puţin deoarece părea, la momentul întâlnirilor, că, măcar o oră, doi oameni pot relaţiona bine şi cu folos. Dar recent am înţeles că altceva este important, cu adevărat important, în ceea ce fac prin munca mea. Aceea că, fără legătură cu cine este „eroul” articolelor, cuvintele, părerile şi sentimentele născute în mine sunt cele care ajung la cititor. Că scrisul meu este cel aşteptat să fie citit, indiferent de viaţa cărui personaj o povesteşte. Că în cuvintele mele cititorii găsesc informaţie, bucurie şi emoţie şi că felul meu de a spune poveşti de viaţă umple singurătăţi şi însoţeşte în momente fericite. Am avut revelaţia ca scrisul meu contează.

Doamna T., o suceveancă pe care am cunoscut-o într-o altă perioadă frumoasă a vieţii, m-a sunat zilele trecute să-mi spună că a citit un material semnat recent de mine în „Crai nou” şi că a plâns de emoţie. Că a tot amânat în decursul anilor să mă sune şi să-mi mărturisească aprecierea faţă de ceea ce public în ziar. M-a lăudat cum cred că nu merit, spunându-mi că păstrează acasă toate ziarele în care au apărut materiale concepute de mine, că în fiecare zi îmi caută cu nerăbdare în pagini numele, ca să citească ce am mai scris. Că îi fac bine sufletului, ca un medicament.

După ce, fără glas, am depăşit nodul din gât, mi s-a năzărit gândul: „Oare producătorii de medicamente primesc mulţumiri de la persoanele cărora le trece durerea de cap, inima le revine la bătăi regulate, glicemia li se păstrează în limite corecte sau le dispare teama de viaţă?” Eu însă am primit. Pentru că scriu.

La naiba, merită, să faci ziaristică!!

Habar nu avea femeia ce efect minunat au avut cuvintele ei sincere.

 Mi s-a umplut inima de drag şi recunoştinţă pentru ea. În câteva secunde, m-am scuturat de blazare, de gândul greu că mă încăpăţânez să practic o profesie de alţii înjurată, folosită şi, cel mai trist, ignorată, m-a vindecat de frustrările mulţumirilor neprimite, de teama că ceea ce fac zilnic, cu mare pasiune, sfârşeşte doar ca util suport pentru cojile de cartofi.

După telefonul doamnei T., chiar nu mai vreau să aud că presa scrisă e pe ducă.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: