Nataţie

Înotătorii de la CSŞ LPS Suceava s-au remarcat la Campionatele Naţionale de sprint ale României

La sfârşitul săptămânii trecute, la Hunedoara, s-au desfăşurat în bazin de 25 m, Campionatele Naţionale de sprint ale României la înot. La competiţie au luat startul 315 sportivi reprezentând 54 cluburi.

CSŞ LPS Suceava a participat la concurs cu o delegaţie de patru sportive, Antonia Niţu, Mircea Nistor şi Călin Stafie, la categoria tineret, şi Sebastian Croitor, la categoria juniori.

Încă din prima zi a competiţiei, după nişte curse excelente sportivii suceveni au urcat pe podiumul de premiere, Antonia Niţu, locul 3 la 100 metri spate şi Sebastian Croitor, locul 3 la 100 metri liber.

Şi în ultima zi a Campionatelor Naţionale sucevenii s-au descurcat admirabil, Antonia Niţu reuşind să obţină titlul de vicecampioană în proba de 50 metri spate, iar Sebastian Croitor a câştigat o nouă medalie de bronz în proba de 400 metri liber.

Foarte aproape de podiumul de premiere s-a aflat şi Mircea Nistor, locul 4 la 50 metri bras şi locul 5 la 100 bras.

Călin Stafie s-a clasat de două ori pe locul 12 în probele de 200 şi 100 metri spate şi un loc 18 la 50 metri spate. Antonia Niţu a mai reuşit un loc 4 la 200 metri spate, iar Sebastian Croitor un loc 7 la 50 metri spate şi un loc 10 la 50 metri liber.

„Sunt nişte rezultate excelente având în vedere că sportivii noştri sunt mai mici cu un an decât mare parte din adversarii lor, ei având posibilitatea ca şi anul viitor să concureze la această competiţie. Mai mult de atât, aceste rezultate vin după aproape 3 ani de pauză de pe podiumurile de premiere pentru Antonia Niţu şi Sebastian Croitor.

Mă bucur foarte mult pentru performanţele realizate de aceşti copii minunaţi şi pentru faptul că munca lor a fost încununată de succes, chiar dacă nu au urcat pe podiumul de premiere de fiecare dată.

Aş vrea să le mulţumesc celor care au fost alături de noi în tot acest timp şi care au contribuit într-o mai mică sau mai mare măsură la obţinerea acestor rezultate, profesorul Cătălin Bunduc şi Victoria 21 Gym, psihologul Irina Babău, conducerii Şcolii Gimnaziale Nr. 3 Suceava şi LPS Suceava”, a afirmat profesorul Cezar Moscaliuc.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: