Ministrul de Interne îi răspunde deputatului Ioan Bălan:

Deficitul de personal în Poliţia Suceava este de 16%

Pentru reducerea deficitului de personal, pregătirea agenţilor de poliţie s-a redus la un an

Ministrul de Interne Carmen Dan i-a răspuns deputatului PNL de Suceava Ioan Bălan că deficitul de personal la nivelul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Suceava este de 16%, gradul de încadrare a posturilor fiind de 84,05%.

Ministrul a făcut aceste precizări după ce deputatul sucevean i-a cerut să precizeze care este deficitul de personal în Poliţia Judeţului Suceava şi care sunt măsurile care vor fi adoptate pentru reducerea acestui deficit.

„Precizăm că, în funcţie de evoluţia problematicii în discuţie, precum şi de disponibilităţile bugetare, urmează a fi adoptate, la nivelul factorilor decidenţi cu competenţă în domeniu, noi măsuri de reducere a deficitului de personal, fiind vizate toate structurile/unităţile Poliţiei Române în ale căror state de organizare există posturi vacante” arată ministrul în răspunsul adresat deputatului Ioan Bălan.

Carmen Dan menţionează că în ceea ce priveşte absolvenţii instituţiilor de învăţământ ale Ministerului Afacerilor Interne, pregătiţi în anul 2018 în beneficiul Poliţiei Române, numărul lor este estimat la aproximativ 3100, iar numărul absolvenţilor care urmează să fie repartizaţi în următoarele 12 luni în structurile Poliţiei Romane este de aproximativ 3800, fiind inclusă şi seria de absolvenţi pentru care a fost redusă perioada de şcolarizare la un an şi care susţine examenul de absolvire în luna decembrie a.c.

„Cu privire la scurtarea termenelor de şcolarizare, menţionăm că, în contextul deficitului de personal la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, a necesităţii încadrării funcţiilor vacante într-un interval de timp cât mai scurt, precum şi pentru asigurarea unui personal calificat, au fost dispuse măsuri pentru restructurarea sistemului de învăţământ postliceal, fiind vizată reducerea duratei de şcolarizare a viitoarelor serii de elevi la un an” adaugă ministrul.

Ea subliniază că această măsură nu a vizat şi Academia de Poliţie „Alexandru loan Cuza”, singura instituţie din România care pregăteşte ofiţeri de poliţie.

„Menţionăm că măsura reducerii duratei de şcolarizare a agenţilor de poliţie a avut în vedere acoperirea deficitului de personal, cu asigurarea necesităţii unui timp optim pentru instruirea cunoştinţelor desfăşurării activităţilor specifice profesiei de poliţist, în vederea asigurării climatului de ordine şi siguranţa publică” mai arată ministrul Carmen Dan.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI