Concertul „L’Aspiraţii” organizat de Mihai Mărgineanu & Band, programat pentru data de 29 noiembrie a.c., la Teatrul Municipal „Matei Vişniec” Suceava, se amână. „Artistul a anunţat pe pagina sa de Facebook motivele pentru care a luat această decizie şi-i asigură pe spectatori că show-ul va fi reprogramat în primăvara anului viitor”, a anunţat, ieri, într-un comunicat de presă, directorul general adjunct al Teatrului Municipal „Matei Vişniec” Suceava, Alina Mihăescu. Ea a precizat că cei care au achiziţionat deja bilete la concert de la Teatrul Municipal „Matei Vişniec” sunt invitaţi la casierie, între orele 8 şi 16, să restituie biletele pentru a-şi recupera banii. Spectatorii care au cumpărat bilete online, vor solicita restituirea contravalorii de pe, Iabilet.ro.
Pe pagina oficială a evenimentului, se mai arată că şi concertul programat pe 28 noiembrie, la Piatra Neamţ, a fost amânat.
„Îmi cer iertare în faţa tuturor celor care au cumpărat bilete la concertele mele din Piatra Neamţ şi Suceava. Sunt obligat să-mi amân spectacolele, fiindu-mi imposibil să ajung la scena în datele de 28, respectiv 29 noiembrie la orele 19.30, conform anunţurilor făcute. Motivele sunt strict profesionale şi au legătură cu sesiunea de filmări la care toată echipa din care fac parte este mobilizată în proporţie de 100%. Voi reprograma concertele în luna aprilie 2018, la o dată pe care o voi stabili de comun acord cu sălile de spectacol din Suceava şi Piatra Neamţ în care se vor desfăşura concertele din turneu. Vă mulţumesc pentru înţelegere şi vă asigur că fac tot ce-mi stă în puterea fizică de a fi cât mai bun pe scenă şi pe ecran, şi de a fi un exemplu de integritate şi seriozitate pentru toţi cei care mă urmăresc. Mihai Mărgineanu” se arată pe pagina evenimentului.
























Comentarii