Viaţa printre străini

În luna noiembrie 2000, Petrică Beniamin Vovciuc, izvorean de-al nostru, atunci la vârsta de 19 ani, a luat drumul Occidentului. Ce l-a determinat să plece? Răspunsul a fost clar: a muncit la o presă de ulei în Botoşani, departe de locul natal, cu un câştig ce nu-i putea asigura existenţa. Astfel s-a hotărât să plece în Franţa. Acolo, la Paris, muncea „la negru” pe un şantier. La început, ca măturător. La Paris va sta 4 ani, unde apoi va încerca şi meseria de zugrav, deprinzând să aplice gresia la instalaţiile sanitare din locuinţele particulare. Limba franceză n-o ştia decât din cunoştinţele deţinute de acasă, iar la Paris, lucrând printre români, printre care şi cu unchiul său Daniel Crăciuneac, i-a fost greu să înveţe cuvintele uzuale ale acestei limbi; de aceea şi le scria într-un caiet, însuşindu-le singur, unul câte unul. Va ajunge pe Coasta de Azur, la o societate; fiind angajat, fără drept de muncă, ca zilier, este expulzat pentru un an şi 3 luni acasă, dar la sfârşitul acestei perioade revine de unde a plecat, adică tot pe Coasta de Azur, ca simplu muncitor la aceeaşi societate, în care se făcea gresie. Dorindu-şi o activitate pe termen lung, la finele anului 2005 şi-a creat deja o echipă proprie, lucrând în colaborare cu societăţi de pe Coasta de Azur. Muncitorii din echipa sa erau 14 români. Apoi a avut un birou cu o secretară franţuzoaică, Zumo Claudine. Gresia era transportată în diferite oraşe unde se făceau cu ea băi luxoase, grupuri sanitare etc. O mare parte din câştig şi-l reinvestea Beniamin în scule şi materiale pentru lucru. Ştiindu-mă un mare iubitor de natură, izvoreanul mi-a făcut şi o succintă descriere a Coastei de Azur. În ziua când a făcut primii paşi acolo, cerul era senin, Marea Mediterană albastră-albastră, apa ei, superbă. Munţii Alpi, vizibili, cu vârfurile îmbrăcate în straie permanente de zăpadă, vârfuri cu înălţimi de peste 4000 de metri, se zăreau de pe ţărm, de la o distanţă de circa 50 km. De pe acel ţărm al mării cu vile, hoteluri, restaurante având preţuri greu accesibile chiar şi pentru francezul de rând. Aici îşi petrec sezoanele estivale oameni cu „punga plină”, inclusiv turişti străini. Consăteanul Vovciuc, după programul de activitate, se ocupa cu pescuitul şi căuta coarne de cerb din care meşterea obiecte decorative. În august 2017, revenind pe meleagul său natal, a cumpărat de la un prieten teren prielnic pentru construcţia un magazin alimentar şi a unui depozit cu materiale pentru construcţii. Aflu că planurile sale de viitor sunt: supravegherea fostei sale echipe de muncitori din Franţa, prin deplasări frecvente pe Coasta de Azur, amenajarea unei hale pentru instalarea unui gater, urmând ca prin prelucrarea lemnului să obţină, ca produs finit lambriurile. (DECEBAL ALEXANDRU SEUL)