Congresul General al Bucovinei a hotărât Unirea Bucovinei cu România la 28 noiembrie 1918

La 28 noiembrie 2018 vom sărbători 100 de ani de la Unirea Bucovinei cu România – sărbătoare naţională cu semnificaţie istorică deosebită. Până atunci vor fi iniţiate şi promovate de către autorităţile administraţiei locale, de către ONG-uri şi în primul rând de Societatea pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina (SCLRB) în colaborare cu Societatea pentru Cultură Românească „Mihai Eminescu” din regiunea Cernăuţi manifestări culturale de evocare a acestui important eveniment aniversar. În acest sens vom organiza conferinţe, seminarii, simpozioane, adunări populare, evocarea unor personalităţi ale Bucovinei, publicarea de studii şi articole în presa locală şi centrală, tipărirea de cărţi dedicate evenimentului, înălţarea de plăci memoriale, busturi şi statui.

După cum cunoaştem, ţinutul Cernăuţilor, cea mai mare parte a ţinutului Sucevei cu mausoleul descălecătorilor de la Rădăuţi şi cu mormântul lui Ştefan cel Mare de la Putna, aceste teritorii româneşti au fost rupte din trupul Ţării şi au rămas sub dominaţie austriacă timp de 144 de ani. Imperiul habsburgic a nesocotit drepturile românilor la limba lor maternă – limba română –, a oprit dezvoltarea culturală specific românească şi şi-au însuşit multe din bogăţiile provinciei româneşti. Faţă de dominaţia străină, fruntaşii politici bucovineni au avut o conduită protestatară, începând cu episcopii Dosoftei Herescu şi Isaia Baloşescu, cu fraţii Hurmuzachi, cu mitropolitul Silvestru, cu dr. Gh. Popovici şi Iancu Flondor şi întreaga generaţie a Unirii. Românii bucovineni au manifestat în permanenţă opoziţie faţă de politica de desnaţionalizare a guvernului austriac, o acţiune fiind manifestarea studenţească de la Putna din 1871, cu prilejul aniversării a 400 de ani de la sfinţirea Mănăstirii Putna. La acest eveniment au participat Mihai Eminescu, Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, viitorul istoric A. D. Xenopol, Ciprian Porumbescu şi alte personalităţi. În drum spre Putna, Mihai Eminescu şi Ion Slavici au fost găzduiţi în oraşul Rădăuţi.

Profesorul Sextil Puşcariu şi alţi patrioţi bucovineni au publicat primul număr al ziarului „Glasul Bucovinei”, la 22 octombrie 1918, care cuprindea şi articolul „Ce vrem?”. În acest articol, semnat de 14 intelectuali bucovineni, se spunea: „Vrem să rămânem români pe pământul nostru strămoşesc şi să ne ocârmuim singuri, precum o cer interesele noastre româneşti. Nu vrem să cerşim de la nimeni drepturile care ni se cuvin”. Ziarul a fost difuzat în Vechiul Regat, în Transilvania şi în Basarabia.

În ziua de 27 octombrie 1918, la Cernăuţi, se reuneşte Adunarea Constituantă, sub preşedinţia lui Dionisie Bejan, preşedintele Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina, care hotărăşte unirea Bucovinei cu celelalte ţări româneşti într-un stat naţional independent. Opoziţia liderilor ucraineni şi încercările lor de a face dezordine în Cernăuţi l-au determinat pe Iancu Flondor să ceară ajutorul armatei române şi, la 9 noiembrie 1918, Divizia a 8-a, condusă de generalul Iacob Zadik, a intrat în Bucovina. La Cernăuţi a venit şi Ion Nistor, preşedintele Comitetului refugiaţilor bucovineni, şi i-a înmânat lui Iancu Flondor un mesaj din partea guvernului român.

Consiliul Naţional Român a convocat, la 28 noiembrie 1918, Congresul General al Bucovinei. În sala de marmoră a Reşedinţei Metropolitane din Cernăuţi, 74 de membri ai Consiliului Naţional au început lucrările Congresului, împreună cu 7 delegaţi germani, 6 polonezi şi 13 reprezentanţi din comunele ucrainene. Erau de faţă şi reprezentanţii Basarabiei, în frunte cu Pan Halippa. După deschiderea lucrărilor Congresului, Dionisie Bejan a propus ca preşedinţia Congresului General al Bucovinei să fie încredinţată lui Iancu Flondor. Intrând în ordinea de zi intitulată „Stabilirea raportului politic al Bucovinei faţă de Regatul român”, Iancu Flondor a prezentat Moţiunea Congresului spre adoptare. Istoricul Ion Nistor a susţinut Moţiunea printr-o amplă expunere istorică şi a dezvoltat ideile de aspiraţii la libertate naţională şi la Unire a românilor. În Moţiunea Congresului era scrisă hotărârea: „Drept aceea noi, Congresul General al Bucovinei, întrupând suprema putere a ţării şi fiind învestiţi singuri cu puterea legiuitoare, în numele suveranităţii naţionale hotărâm: Unirea necondiţionată şi pe vecie a Bucovinei în vechile ei hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru, cu Regatul României”.

Moţiunea a provocat în sala Congresului, pe străzile oraşului Cernăuţi şi în toată Bucovina un mare entuziasm românesc. O delegaţie din Bucovina în frunte cu Iancu Flondor a plecat la Iaşi spre a înmâna regelui Ferdinand actul Unirii Bucovinei cu România.

Au urmat evenimentele specifice perioadei de tranziţie dintre actul Unirii de la 28 noiembrie 1918 şi integrarea Bucovinei în sistemul politico-administrativ al României Mari. De-atunci au trecut 99 de ani. Acum, la această nouă aniversare a Actului Unirii Bucovinei cu România, Bucovina istorică este împărţită în nordul Bucovinei care aparţine Ucrainei şi sudul Bucovinei care face parte din România. În anul 1997, când în Parlamentul României s-a adoptat Tratatul de colaborare şi bună vecinătate între România şi Ucraina, nordul Bucovinei a devenit parte a Ucrainei, fără niciun motiv istoric, juridic sau moral. Am intervenit de mai multe ori în Parlament, în calitatea mea de atunci, cea de deputat, pentru a determina voturi împotriva acestui tratat, dar parlamentarii CDR de la guvernare erau în majoritate. Ca urmare, şi astăzi Bucovina nu-i întreagă.

Acum, în ajunul aniversării celor 100 de ani de la Marea Unire, buna comunicare şi comuniune între români este cea mai importantă şi necesară atitudine a tuturor românilor din Bucovina istorică-norul şi sudul Bucovinei.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI