Comportamentul l-a dat de gol

Se plimba cu maşina chiar dacă nu este deţinător de permis de conducere, iar pentru acest fapt va răspunde în faţa legii, după ce comportamentul adoptat când a văzut un echipaj de poliţie l-a dat de gol. S-a întâmplat duminică, aproape de ora 18, rezultă din raportul întocmit de oamenii legii. În timp ce acţiona la intersecţia DJ 178F, cu DJ 178C, pe raza comunei Frătăuţii Vechi, un echipaj rutier din cadrul Poliţiei Municipiului Rădăuţi a oprit pentru control o autoutilitară. La vederea echipajului de poliţie, la o distanţă de aproximativ 40-50 de metri în spate, a oprit şi un autoturism înmatriculat în străinătate, condus de un localnic de 37 de ani. Interesaţi de acest lucru, agenţii i-au făcut o vizită şi lui, descoperind atunci că şoferul maşinii mici nu apare în bazele de date ca deţinător de permis de conducere pentru nicio categorie auto. În cauză s-a întocmit dosar penal ce urmează a fi soluţionat procedural.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI