>Incompetenţa managerială nu poate fi compensată cu banii storşi pe nedrept de la fiecare sucevean, afirmă liderul organizaţiei, Alexandru Băişanu
Preşedintele Organizaţiei Judeţene ALDE Suceava, deputatul Alexandru Băişanu, a anunţat, duminică, printr-un comunicat de presă, că aleşii locali ai acestei formaţiuni politice nu vor vota creşterea propusă de primarul Ion Lungu cu circa 19 % a taxelor şi impozitelor locale.
„Este trist că, tocmai de Ziua Bucovinei, primarul Ioan Lungu şi administraţia sa PNL-PMP, vor să mai pună încă un bir pe spinarea sucevenilor”, se arată în comunicat.
Băişanu arată că în şedinţa de consiliu local de marţi consilierii locali ai ALDE Suceava nu vor vota această „nouă samavolnicie” după ce majoritatea PNL-PMP a decis în acest an majorarea tarifelor la căldură şi salubritate.
„În urma votului dat în Consiliul Local de majoritatea PNL-PMP de la 1 iunie 2017, sucevenii vor plăti în plus factura la încălzire cu 35%, preţul la gigacalorie crescând de la 178 de lei la 240 de lei. Le readuc aminte sucevenilor că Ion Lungu şi consilierii săi au promis în campanie că nu se va scumpi căldura furnizată în sistem centralizat, că este un contract ferm în care se stipulează acest lucru însă printr-o «scamatorie» legislativă au reuşit să reprezinte mult mai bine interesele firmei Bioenergy în detrimentul intereselor cetăţenilor din municipiu”, susţine liderul ALDE Suceava
El menţionează că aceeaşi coaliţie PNL-PMP, a votat în luna iulie a anului curent o majorare a taxei de salubritate cu 80%, iar începând cu 1 august 2017, fiecare sucevean scoate din buzunar aproape dublu pentru salubritate.
„Stau şi mă întreb: în condiţiile în care taxa pe salubritate a crescut atât de mult, s-a dublat aproape (de la 5 lei la 9 lei de persoană/lună), a crescut calitatea serviciilor oferite de firma care se ocupă de acest lucru? Eu vă spun că nu. Dimpotrivă! Oraşul este aproape năpădit de gunoaie, de tomberoane şi coşuri de gunoi inestetice, iar nemulţumirea sucevenilor creşte pe zi ce trece . Este de-a dreptul strigător la cer ceea ce se întâmplă în materie de salubritate în oraşul nostru”, arată deputatul ALDE.
El susţine că aceste două mari biruri fiind deja puse pe spinarea fiecărui sucevean, în deplin dispreţ şi nepăsare faţă de cetăţean, acum administraţia Lungu, PNL şi PMP mai vin cu încă un bir greu pentru suceveni, respectiv mărirea taxelor şi impozitelor cu 19%.
„Ajunge, domnilor de la PNL şi PMP! Ajunge domnule Ion Lungu! O spun clar şi răspicat: ALDE Suceava este împotrivă, iar consilierii noştri vor vota în consecinţă. Incompetenţa managerială, nepăsarea şi lenea, lipsa de viziune administrativă nu pot fi compensate cu banii storşi pe nedrept de la fiecare sucevean în parte”, arată deputatul.
Băişanu mai susţine că pe liderii PNL şi PMP Suceava nu-i afectează în niciun fel aceste biruri deoarece „primarul Ion Lungu are casă la Salcea, viceprimarul Lucian Harşovschi are casă la Moara, iar viceprimarul Andronache are casă la Ipoteşti”.
„Trei, Doamne, şi toţi trei cei neafectaţi de taxe! Mai rămân cei peste 100.000 de afectaţi!”, a conchis Alexandru Băişanu.


























Comentarii