Ziua de 25 noiembrie este, în fiecare an, Ziua Internaţională de Luptă împotriva Violenţei asupra Femeii şi, totodată, debutul campaniei „16 zile de activism împotriva violenţei asupra femeii”. După cum aflăm dintr-un comunicat al coordonatorilor evenimentelor sucevene, „aceste zile sunt momente de reflecţie pentru ceea ce înseamnă învăţarea şi trăirea drepturilor şi obligaţiilor, asumarea rolului de cetăţean într-o societate democratică”.
Realizată în cadrul parteneriatului activ dintre Instituţia Prefectului – judeţul Suceava, Comisia Judeţeană pentru Egalitate de Şanse, Asociaţia SEVA şi Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava, conferinţa de deschidere a celei de-a VII-a ediţii a campaniei „16 zile de activism împotriva violenţei şi respectarea demnităţii”, denumită DAR (Dăruieşte Ajută Respectă), va avea loc în data de 24 noiembrie a.c., ora12, în sala „Nicolae Labiş” a Instituţiei Prefectului Suceava.
Am fost informaţi că „Instituţia Prefectului Suceava se implică şi sprijină programele menite să promoveze egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi, să crească rolul şi responsabilităţile femeilor în viaţa socială, să prevină şi să combată violenţa asupra femeii implicând atât societatea civilă, cât şi instituţiile administrative locale, regionale şi naţionale”, iar „Asociaţia SEVA împreună cu COJES şi instituţiile partenere susţin eforturile tuturor instituţiilor publice locale, cât şi ale ONG-urilor în integrarea socială a diverselor categorii sociale expuse riscului de marginalizare, în prevenirea comportamentelor agresive manifestate asupra femeilor” reuşind să promoveze egalitatea de şanse şi non-discriminarea în viaţa comunităţii sucevene. (D.L.)
























Comentarii