Prof. Mamadou Dramé susţine două conferinţe la Suceava

Fost bursier al Guvernului României în cadrul programului „Eugene Ionesco” şi prezent ca stagiar postdoctoral la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava în anul 2010, profesorul Mamadou Dramé de la Universitatea Cheickh Anta Diop din Dakar, Senegal, a revenit la Suceava în aceste zile într-o misiune didactică şi ştiinţifică, a anunţat Universitatea Suceava.

Potrivit sursei citate, astăzi, 21 noiembrie, ora 16, la Centrul de Reuşită Universitară, în colaborare cu Centrul de Cercetare Analiza Discursului (USV), Profesorul Mamadou Dramé va susţine conferinţa „Vivre sa jeunesse a travers les langues en Afrique”.

Miercuri, 22 noiembrie, ora 18, în cadrul „După-amiezilor francofone”, Biroul Francez va găzdui conferinţa dedicată publicului francofon şi francofil din Suceava, intitulată „Les langues en Afrique: enjeux politiques, culturels, idéologiques et identitaires”, susţinută de profesorul Mamadou Dramé.

În aceeaşi zi, la ora 17, la Biroul Francez, Margot Berthelin, lector francez la Suceava, va discuta cu elevii care se pregătesc pentru examenul DELF despre educaţie şi învăţarea limbilor străine.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: