Am ales acest titlu întrucât mă confrunt, în ultimii ani, cu o problemă de neînţelegere şi receptare greşită a conceptului de repertoriu folcloric în relaţia de consultanţă pe care o am cu formaţiile folclorice din judeţul Suceava. Problema este de actualitate în tot spaţiul românesc şi dincolo de graniţele ţării.
Unii instructori de formaţii îmi spun, ca să mă cointereseze în evaluarea formaţiei lor în cadrul concursurilor organizate de Centrul Cultural Bucovina-CCPCT: „astea – o piesă sau două din repertoriu – sunt de-ale dvs., iar astea sunt de-ale noastre”. Se ridică astfel problema proprietăţii repertoriului şi a obligativităţii legate de aceasta. Este drept că sunt multe formaţii cărora le-am furnizat repertoriu selectat din antologii de folclor realizate de specialişti etnomuzicologi şi publicate pe parcursul unui secol de etno-muzicologie, aceasta pentru a le ajuta să-şi împlinească dorinţa de a cânta folclor veritabil, mai ales când formaţiile sunt alcătuite din tineri care nu cunosc tradiţia şi prin entuziasmul lor vor să o descopere.
Trebuie să precizez că folclorul publicat în cărţi nu este averea mea, prin urmare eu nu dau nimănui cântece de-ale mele, pentru că nu eu le compun şi nu-mi aparţin. Folclorul din cărţi nu este averea mea, nu este proprietatea mea, el este proprietatea celor care l-au cântat, îl cântă şi îl vor cânta.
Folclorul din cărţi este averea culturală a unui popor, a unui grup etnic, a unei comunităţi. De ce?
Pentru că folclorul nu este creat de un compozitor, el este creat de membrii comunităţilor pentru nevoile lor de exprimare artistică şi este perpetuat de acestea din generaţie în generaţie într-o continuă actualizare şi transformare. Aceasta pentru că o comunitate umană nu este statică, ea este dinamică, în permanentă transformare şi modernizare.
Folclorul din cărţi este documentul conservat de specialişti sau de nespecialişti intelectuali, ce reprezintă modul de exprimare artistică a membrilor unei comunităţi tradiţionale într-o perioadă istorică dată. Aceasta pentru că antologia folclorică ilustrează ceea ce se performează la momentul culegerii în comunitate, plus ceea ce mai există în memoria bătrânilor, fiind performat în trecutul apropiat (aprox. 50 ani).
Fiecare antologie de folclor este o arhivă de cultură tradiţională, însă se deosebeşte de arhivele de specialitate instituţionale prin faptul că antologia este o arhivă de selecţii culturale, publicate ca modele culturale puse la dispoziţia cititorilor, ca modele culturale transformate în bunuri culturale de utilitate publică largă. (A se vedea în Ghidul iubitorilor de folclor, nr. 6/2016, p.15-21.)
La fel este şi discografia de colecţie. Nu întâmplător am iniţiat, sub egida Centrului Cultural Bucovina-CCPCT din Suceava, seria discografică intitulată „Colecţia de folclor a Bucovinei”. (A se vedea în Ghidul iubitorilor de folclor, nr. 6/2016, p.22-27.)
De ce publicăm discuri de colecţie când internetul publică şi promovează orice?
Tocmai din cauză că pe internet se publică orice, sunt necesare discurile de colecţie şi antologiile cu modele repertoriale publicate sub îngrijirea specialiştilor. Aceasta pentru că specialiştii ştiu să aleagă (să selecteze) din oferta culturală foarte diversă a comunităţilor, a oamenilor talentaţi, a internetului – de ce nu? – ceea ce este reprezentativ, ceea ce este valoros, ceea ce este autentic. „De la lume adunate şi-napoi la lume date” – aceasta este misiunea specialiştilor, a cărţilor, a discurilor; aceasta este modalitatea de perpetuare a memoriei culturale a comunităţilor tradiţionale, foarte clar formulată deja în sec. al XIX-lea de Anton Pann.
Am ajuns la termenul autentic, un termen foarte des utilizat – pentru că dă bine –, însă fără a se înţelege conţinutul său real. Încerc să conturez înţelesul termenului pe-nţelesul tuturor.
Când spui despre un cântec că este folclor autentic sau nu, la ce te referi?
Te referi la limbă, la grai şi ştii dacă îţi aparţine sau nu. Apoi vezi dacă linia melodică merge pe anumite contururi melodice consacrate de tradiţie, dacă versurile cadenţează într-un anumit fel sau nu, pentru că sunt modalităţi de cadenţare de asemenea consacrate de tradiţie. Te mai referi la modul în care se îmbină versurile cu melodia, la structura versurilor populare cântate, la incantaţia rimelor, la limbajul poetic popular, la ritm, la modul de ornamentare a melodiei şi la multe alte detalii.
Şi cântecele folclorice au individualitatea lor, aşa cum straiele îşi au individualitatea lor în portul tradiţional. De ce o ie are valoare identitară? Pentru că ea exprimă o individualitate umană, dar şi o marcă artistică – a unei comunităţi, a unei vârste, a unui statut social – prin materiale, tehnici, cromatică, simbolistică.
Tot astfel şi cântecul popular exprimă o identitate culturală prin vers, ritm, turnuri melodice, sistem de cadenţare, modulaţii făcute în scopul modificării expresiei muzicale.
Folclorul publicat de etnomuzicologi în cărţi este selectat dintr-o mare cantitate de repertoriu cules de la diverşi interpreţi recunoscuţi de comunităţile rurale cărora aparţin, tocmai pe criteriile care îi definesc autenticitatea folclorică. Pentru că un specialist poate stabili dacă un cântec este folclor sau nu, poate stabili apartenenţa sa la o zonă folclorică sau îi poate stabili provenienţa şi influenţe din stilurile altor zone sau din alte culturi.
Folclorul din cărţi ne reprezintă ca români, ca bucovineni, ca tineri, maturi ori bătrâni, ca provenind dintr-o zonă sau alta a ţării, pentru bucovineni dintr-o zonă sau alta a Bucovinei, deci ne reprezintă originea şi identitatea culturală zonală sau chiar locală.
La ce ne folosesc antologiile de folclor?
- Ca să aflăm tradiţia de secole conservată în ele.
- Ca să preluăm din ele repertorii pe care le-au cântat odinioară înaintaşii noştri, să le cântăm, să le redescoperim sau să le descoperim frumuseţea şi actualitatea conţinutului lor. Căci ele transmit mesaje perene.
- Ca să ne creăm folclorul contemporan având ca modele modelele tradiţionale considerate de specialişti autentice.
Şi în zilele noastre se creează folclor, însă acesta nu este creaţie de compozitor, ci creaţia spontană a omului de rând dotat cu talent muzical şi capacitate de improvizaţie muzicală. Creaţia folclorică de azi nu porneşte din nimic, ci porneşte din tradiţie şi o continuă în forme actualizate. Dacă nu cunoşti tradiţia muzicală, atunci cum te poţi exprima folcloric?
În concluzie: atunci când cântaţi cântecele preluate din cărţi – din antologii de folclor –, cei ce le cântaţi nu cântaţi cântece de-ale mele, ci cântece pe care le-au cântat generaţii peste generaţii de oameni iubitori de muzică, cântece care vă aparţin şi dvs. aşa cum le-au aparţinut acelora care le-au cântat şi cum îmi aparţin şi mie, în calitate de român şi de etnomuzicolog. Cântaţi aceste cântece pentru că fac parte din patrimoniul culturii noastre tradiţionale, pentru că vă reprezintă ca identităţi culturale, spirituale şi ne aparţin tuturor.
Cu cât cântăm mai multe cântece din cărţi, cu atât mai mult ne lărgim orizontul cunoaşterii culturii tradiţionale, orizontul autocunoaşterii noastre ca români.
Dr. CONSTANŢA CRISTESCU
Comentarii