Maria Pleşca, primarul comunei Voitinel
La 50 km de Suceava, 15 km de Rădăuţi şi la vreo 7 km de graniţa cu Ucraina, comuna Voitinel trăieşte o nouă tinereţe. „Tinereţe” este, de altfel, cuvântul de ordine în „respiraţia” aşezării ce-şi are vatra bucovineană între Dealul Leahului şi Dealul Brădetului, nu mai înalte de vreo 530 de metri.
În localitate trăiesc astăzi circa 5100 de locuitori, cu peste 1400 mai mulţi decât în urmă cu 14 ani, când Voitinel s-a despărţit de Gălăneşti şi a redevenit comună de sine stătătoare.
Ortodocşi sau de alte culte religioase, pentru întregul comunităţii nu este foarte importantă uşa cărei biserici o deschide fiecare, pentru că altă expresie la ordinea zilei în Voitinel este „bună înţelegere”. Cumva, fără să cunoşti asta, simţi că, mai bogaţi sau mai modeşti, localnicii trag la aceeaşi „căruţă” pe care scrie cu litere frumoase, mirosind a vopsea proaspătă, „Voitinel”.
Chiar şi comunitatea romilor, una care numără aproximativ 1500 de persoane, a fost învăţată că are datorii şi nu numai drepturi, şi, cu excepţia câtorva dintre membrii ei, relaţia lor cu administraţia se desfăşoară normal.
Familiile din Voitinel fac copiii mulţi şi dacă, brusc, pe la ora 12, toate celelalte zgomote în localitate ar înceta, corul celor aproximativ 780 de şcolari şi preşcolari, câţi sunt în momentul actual, ar suna încrezător pentru viitorul localităţii.
Odată cu reînfiinţarea comunei a crescut şi s-a copt, susţinut de localnici, un colectiv administrativ solid, la conducerea căruia se află primarul Maria Pleşca, o primăriţă „spirt”, gospodăroasă, deşteaptă, raţională, ce nu se pierde în fraze lungi şi sterile, ce spune şi mai ales face pentru Voitinel lucruri bune, palpabile, trainice. Este primarul PSD, unicul primar în care, de peste 13 ani încoace, localnicii şi-au investit încrederea.
„Am făcut, din vorbe, realităţi”
„Cum reuşeşte un primar să fie ales patru mandate consecutive?” o întreb pe Maria Pleşca.
„Realizările, doar realizările recomandă un primar în ochii alegătorilor. Munca din mandatul trecut, de acum două mandate, de acum nouă mandate, cea pe care locuitorii o văd, o simt în viaţa de zi cu zi. Chiar şi în primul mandat, cred că oamenii m-au ales pentru că eram muncitoare şi realizasem ceva pentru familia mea. Aveam o societate comercială prosperă, solidă, aveam un statut de om muncitor, care avea rezultate. Am avut oponenţi, cum să nu fi avut. În mediul rural este şi această mentalitate de genul «Să ne conducă pe noi o femeie?». Dar am avut ambiţie, le-am arătat clar oamenilor că pot face multe pentru comună, dar le-am şi explicat că nu pot singură, ci doar cu ei împreună. Dacă nu-şi plătesc taxele şi impozitele nu vor avea nici drumuri şi nici lumină. Şi, în timp, am făcut, din vorbe, realităţi. Realităţi pentru locuitorii de astăzi, pentru copiii lor. Plimbaţi-vă prin comună şi le puteţi vedea” îmi răspunde sigură.
Primăriţa Maria Pleşca mi-a vorbit despre ideea de continuitate în munca sa şi a colegilor din primărie, despre proiecte începute în primii ani, terminate, apoi despre altele care le-au continuat, la alt nivel, pe primele. Cele mai dragi ei sunt investiţiile în educaţia copiilor din Voitinel.
În 2004, în comună exista o singură şcoală cu clasele 1-8, cu utilităţi istorice, preluată de la comuna Gălăneşti. Cu bani de la Banca Mondială a reuşit extinderea şcolii, modernizarea ei – corpuri sanitare, încălzire termică, mobilier nou; pe scurt, create condiţii normale şi umane de învăţământ.
În 2004, Voitinel nu avea grădiniţă, nu avea o clădire pentru aceasta. Pentru preşcolari exista doar o casă închiriată, cu pământ pe jos şi încălzită cu o sobă cu plită. Printre primele mişcări ale primarului Maria Pleşca a fost închirierea unei clădiri de la Federalcoop şi transformarea ei, de urgenţă, din fonduri locale, în grădiniţă cu program normal, cu trei clase, grupuri sanitare, încălzire centrală.
În 2008, pentru că numărul copiilor din comună era în continuă creştere, Ministerul Educaţiei luase în calcul construirea unei noi grădiniţe în Voitinel, investind pentru asta 400.000 de lei. Dar lucrările s-au oprit şi oprite au rămas până în 2011, când Primăria şi-a arogat continuarea lucrărilor, din fonduri locale. Cu fonduri duble cât a investit ministerul prin Inspectoratul Şcolar Suceava, Primăria Voitinel a construit o grădiniţă (am văzut-o cu ochii mei) cum nu sunt multe nici în centrul unui municipiu reşedinţă de judeţ.
„A ieşit o grădiniţă de care sunt foarte mândră. Este realizată după un proiect olandez, este modernă, foarte bine utilată, aerisită, cu dotări care se pretează exclusiv preşcolarilor.
În toţi aceşti 13-14 ani de administraţie, este proiectul care mă bucură cel mai mult şi după a cărui realizare simt o deplină mulţumire” mărturiseşte primăriţa.
Nu a fost uitată nici grădiniţa amenajată în 2005, în clădirea achiziţionată. În prezent, cu fonduri din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, clădirea este într-un proces de modernizare şi extindere, iar până la începutul anului şcolar 2018-2019 va fi redată copiilor.
La început a fost doar drumul naţional
Aproape în orice colţ locuit din comuna Voitinel se ajunge pe un drum modernizat. „Limbile” de beton, nu demult doar uliţe prăfuite, taie localitatea printre case frumoase, nou înălţate sau refăcute de generaţiile mai tinere.
La începuturile noii comune, singurul drum „cu obraz” ce străbătea localitatea era DN 2E, modernizat în heirupul provocat de anul 2004, Anul Ştefan cel Mare. Drumul judeţean DJ 178F era „modernizat” pe circa 200 de metri, cât ieşea din artera naţională, dar restul, până la Gălăneşti, era plin de bolovani şi gropi. Localnicii cu case pe marginea drumului spun că, în acei ani, când trecea o maşină se aşeza praful pe mămăligă şi dacă era geamul închis. Cu excepţiile menţionate, pe drumurile din Voitinel nu exista strop de asfalt sau beton.
„Din 2004 am derulat foarte multe proiecte pe infrastructură, utilizând fonduri din tot ce s-a lansat prin programe naţionale şi pe fonduri europene. Judeţul şi-a făcut drumul, dar pentru modernizarea celor comunale a fost nevoie de multă, multă muncă. Dar am reuşit să le facem cu finanţare prin APDRP (Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit), prin GAL (Grupul de Acţiune Locală), apoi cu ajutorul unui împrumut la bancă contractat în 2007, dar şi prin PNDL 1, şi cu bani din bugetul local. Aici 5 km, acolo 7 km, acolo încă 5, aici un kilometru, acolo 2 km, aşa, bucată cu bucată, astfel că la momentul actual circa 85-90% din drumurile comunei sunt modernizate” a spus Maria Pleşca.
În afară de acestea, Voitinel a beneficiat şi de programul de aducţiune apă-canal, în valoare ce 2,5 milioane de euro, astfel că peste 30% din comună dispune de aceste servicii. Foarte curând însă, utilităţile vor ajunge în toată localitatea, pentru că este în mişcare un nou proiect.
Din 2015, oamenii care locuiesc în zona pârâului Voitinel dorm liniştiţi pentru că nu se mai trezesc cu apa peste ei în toiul nopţii, cum s-a întâmplat la inundaţiile din 2005, 2006, 2008 care au făcut pagube mari localnicilor şi mai multe gospodării din albia lui au fost strămutate.
„Apele Române au răspuns într-un final solicitărilor noastre şi în 2015 au regularizat pârâul Voitinel. A trebuit acolo vreo 4,5 milioane de euro, bani europeni, dar au amenajat cu gabioane ambele maluri pe o lungime de 3,5 km, au construit şapte punţi şi trei poduri rutiere pentru vehicule de până la 3,5 tone” a completat edilul.
Circa 60-70% dintre familiile de romi îşi plătesc taxele de concesiune
Romii din Voitinel nu trăiesc în afara comunităţii. Cum spune primăriţa, ţiganii au cap, mâini, picioare, calcă pe aceleaşi drumuri şi beau aceeaşi apă ca toată lumea, au reprezentant în Consiliul Local, uşa primăriei le este deschisă pentru orice nevoie rezonabilă, aşa că nu vede de ce ar trebui trataţi în „regim special”.
Romii au cartierul lor, cu drumuri modernizate şi amenajări ca în tot restul comunei, iar 50, 60 de persoane din comunitate primesc ajutor social, însă niciodată degeaba, după cum specifică ea însăşi.
„Dacă pentru cei apţi de efort legea spune că trebuie să presteze un număr de ore pentru a putea beneficia de ajutorul social, eu trebuie să fiu foarte convinsă că tu eşti într-adevăr bolnav ca să nu le poţi face. Treabă este întotdeauna, la salubrizarea islazului, a albiei pârâului Voitinel, mai e de săpat un şanţ, de adunat hârtii din parcul făcut în 2006, mai avem de cosit”.
Maria Pleşca spune că cea mai bună treabă cu romii a fost punerea lor în legalitate pe bucăţile de pământ ocupate abuziv cu ani în urmă, pe maidanul comunei. Aceştia au fost astfel responsabilizaţi, iar, în prezent, circa 60-70% dintre familiile de romi îşi plătesc taxele de concesiune pe terenurile de sub casele lor, unele construite, ca de tot cetăţeanul patriei, cu proiect şi autorizaţie. Când nu plătesc, tot ca pentru orice rom sau român din România, se aplică măsurile legale. Măsurile legale se iau şi când apar conflicte în cartierul romilor, dar atunci şi acolo nu Primăria sau Consiliul Local are treabă.
La strânsură-n Voitinel
Oamenii din Voitinel păstrează obiceiurile bunicilor, dar trăiesc din plin realitatea istoriei prezente. Mulţi tineri muncesc afară, trimit bănuţi acasă, şi-au făcut locuinţe noi sau le-au refăcut pe cele vechi. Alţii muncesc în localităţi limitrofe şi chiar în Voitinel, în domeniul forestier, în învăţământ sau la cei doi agenţi economici care produc încălţăminte.
Pentru tineri, elevi sau oricine vrea să facă mişcare, în Voitinel există o sală de sport modernă, construită cu fonduri de la Compania Naţională de Investiţii. Există şi un cămin cultural modernizat din aceeaşi sursă financiară, adus la standarde care nu mai amintesc de ce era cu ani în urmă. Aici se fac proiecţii de filme, spectacole, serbările elevilor, dar şi Balul Gospodarilor.
În fiecare an, de Sf. Ilie, sărbătoarea comunei, localnicii păstrează tradiţia şi se adună la strânsură, pe Dealul Leahului, spre Vicov, şi se petrec. Celebra artistă Sofia Vicoveanca, regretatul Aurel Tudose şi câţiva dintre soliştii de muzică populară ai prezentului cântă despre strânsura de la Voitinel.
Pentru următorii ani din al patrulea mandat, primăriţa Pleşca mai are planuri. În câteva zile semnează un nou contract pentru extinderea reţelei de apă-canal, adică pentru încă 12 km, ceea ce înseamnă acoperirea 100% a comunei. Şi mai vrea să construiască trotuare pe marginea drumurilor, cel naţional şi pe judeţean, pentru siguranţa copiilor care vin şi pleacă la şcoală.
„Până la urmă n-am venit la primărie să stăm lipiţi de scaun”
Maria Pleşa s-a născut în Voitinel. Modernă sau nemodernă, şi-a iubit toată viaţa localitatea natală. A fost prin câteva ţări din Europa în care nivelul de trai este sus, mult mai sus ca al românilor, şi a tot comparat. Ştiind ce era acasă, a devenit frustrată, iar când a avut ocazia, a candidat pentru funcţia de primar. Înainte de asta a muncit, şi-a făcut firmă prosperă şi a făcut bani, aşa că nu a condus un BMW doar pentru că a ajuns primăriţă. Ştie foarte bine cum arată şi un bocanc plin de noroiul de pe drumul spre şcoală şi cum se poartă cu eleganţă o haină de nurcă, ştie cum se poate lucra într-o primărie, pe genunchi, lângă soba de tablă cu burlanul scos pe geam, dar şi într-un birou modern, plin cu flori, într-o primărie modernizată anul trecut, abia după trei mandate de muncă în folosul comunei.
Spiritul, voinţa şi echilibrul Mariei Pleşca s-au călit în încercări profesionale şi personale. La inundaţiile din 2005, era să se înece în pârâul Voitinel, iar într-o noapte de groază, în 2009, tâlharii veniţi s-o prade în propria casă i-au pus pistolul la tâmplă.
„Cine se plânge că n-are, să ne fie cu iertare. În fond noi singuri ne-am dorit sa fim primari. Nu ne-a forţat nimeni să candidăm. Muncim şi pentru bani, ca tot salariatul, dar ar trebui să ne placă ce facem, să ne batem capul cu ce facem. Până la urmă n-am venit la primărie să stăm lipiţi de scaun. Au fost bani pentru comunităţile rurale, dar acasă nu ţi-i aduce nimeni. Nu se poate realiza nimic dacă nu munceşti, nu alergi, nu depui proiecte, nu duci clarificări, nu tragi, nu baţi la uşi.
Cât timp oamenii mei din comună sunt mulţumiţi, cât timp copii mei din Voitinel merg în şcoli şi grădiniţe omeneşti, frumoase, luminoase, decente, au căldurică şi condiţii bune să ajungă la acea şcoală, eu nu mă plâng de nimic” a încheiat Maria Pleşca.
Comentarii