Alexandru Băişanu, la audierea ministrului Transporturilor:

Traficul în Suceava este sufocat, „nu mai putem aştepta indecizie” privind şoseaua de centură

>Acolo „s-a furat ca-n codru”, iar constructorii evită să preia această lucrare, consideră vicepreşedintele Comisiei de transporturi din Camera Deputaţilor

Vicepreşedintele Comisiei de transporturi din Camera Deputaţilor, deputatul ALDE de Suceava Alexandru Băişanu, i-a transmis, marţi, ministrului Transporturilor, Felix Stroe, la audierea acestuia în comisie, că Suceava nu mai poate aştepta indecizii în ceea ce priveşte şoseaua de centură, arătând că traficul în municipiu este sufocat.

Băişanu i-a transmis ministrului Felix Stroe că e de apreciat faptul că a început în forţă mandatul şi că i-a demis pe cei care, din indolenţă, nu şi-au făcut datoria, dar în acelaşi timp i-a cerut ca pe lângă restructurarea umană să se ocupe şi de construcţie.

Deputatul sucevean a mai spus că în anul 2007, când era prefect al judeţului, a acţionat pentru realizarea şoselei de centură a municipiului Suceava, dar că în 2017 şoseaua nu s-a finalizat.

Băişanu i-a transmis ministrului Transporturilor că la şoseaua de centură „s-a furat ca-n codru” şi că foarte mulţi dintre cei care ar putea să vină să construiască nu o fac pentru că ştiu că trebuie să repare ceea ce alţii au făcut prost pe o mulţime de bani şi că nu-şi asumă nimeni responsabilitatea.

Deputatul i-a cerut ministrului să găsească soluţii pentru finalizarea investiţiei şi să nu facă precum au acţionat ceilalţi miniştri ai Transporturilor.

„Suceava nu mai poate aştepta. Este sufocată şi nu mai poate aştepta indecizie” a spus liderul ALDE Suceava.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI