Ciocnire violentă între un autoturism şi un faeton

>În urma impactului, două persoane, între care un copil de 8 ani, au fost transportate la spital >Accidentul s-a produs din vina şoferului

O clipă de neatenţie în traficul rutier a fost suficientă pentru ca două persoane, printre care un minor, să ajungă în faţa medicilor. Luni, aproape de ora 20, în timp ce conducea un autoturism pe un drum comunal neclasificat din comuna Comăneşti, un localnic de 35 de ani a pătruns în intersecţia cu DJ 178 „fără să se asigure şi fără să acorde prioritate de trecere atelajului hipo neînregistrat, condus de un tânăr de 27 de ani, din aceeaşi localitate, care circula pe drumul prioritar, intrând în coliziune cu acesta”, după cum reiese din cercetările efectuate de poliţişti. În urma impactului violent a rezultat rănirea unei tinere de 26 ani şi a unui minor de 8 ani, ambii localnici, pasageri în autoturism. Cei doi participanţi la trafic au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ pentru conducătorul auto şi de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru căruţaş. În cauză s-a întocmit dosar penal, ambii participanţi la trafic implicaţi în incidentul rutier urmând a fi traşi la răspundere.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI