Au trecut deja trei decenii de când am călcat ultima dată pe istoricul pământ al Maramureşului. De-acum deja mă mistuia dorul după acele plaiuri legendare, tot atât de frumoase ca ale Bucovinei noastre, dar şi de superbele biserici din lemn, atât de renumite în Europa şi-n lumea largă. Nu degeaba aici a fost construită şi se află cea mai înaltă biserică de lemn din întreaga lume. Noi, pensionarii, tot am bătut-o la cap pe dna Ana Marcu, preşedinte al CARP „Speranţa” din Rădăuţi, să organizeze o excursie prin Maramureş. E drept, nu se putea organiza vara, pentru că ne temeam pentru sănătatea noastră. Bolile de inimă, bată-le-ar să le bată ceva! Dar a venit toamna, cu-n soare molcom şi temperaturi acceptabile. Atmosferă propice pentru toată lumea, iar acum visul nostru a devenit realitate.
Am admirat răbdarea şi puterea de muncă a dnei Marcu: trasează itinerarul, găseşte locuri convenabile pentru cazare, locuri pentru masă, accesibile financiar pentru pensionari, perioada optimă pentru excursie şi rezolvă alte probleme. Nu degeaba ne-a spus, când ne-am urcat în autocar, că şi-a pus la bătaie toate cunoştinţele şi toată priceperea sa. Şi că vom avea o vreme foarte bună în cele trei zile de excursie. Şi-aşa a şi fost. În plus, am beneficiat şi de cunoştinţele dlui Mihai Frunză, care-a luat legătura cu vechii şi statornicii săi prieteni de pe traseul nostru, înlesnindu-ne astfel petrecerea plăcută a timpului pe toată durata excursiei.
Ar fi imposibil de povestit ce-am făcut în cele 3 zile de excursie, pentru c-am avut o activitatea foarte bogată. Mă voi referi doar la trei momente superbe, de care-am avut parte. De fapt, acestea au fost şi cele mai interesante. În rest, vizitarea unor biserici şi mănăstiri renumite, Cimitirul vesel de la Săpânţa, urcarea pe munte cu telescaunul, vizitarea unei stâne şi a unui punct Salvamont. La toate acestea adăugându-se superbele peisaje din această parte binecuvântată a ţării noastre.
Prima noapte am petrecut-o într-o pensiune din Borşa. Ajungem târziu, dincolo de ora 21. Când am descins din autocar la poarta pensiunii, surpriză mare! Ne aşteptau patru maramureşeni în superbele lor costume populare. Unul cu cetera, altul cu zongora şi două soliste vocale. Doamne, Doamne ! Parcă eram o delegaţie de la ONU. Cu cântece înfocate ne-au petrecut până la restaurantul pensiunii, unde şi-au continuat recitalul. Acolo, am mai dat peste un grup de turişti din Muntenia. Un zdrahon, îmbrăcat în costum naţional maramureşan, a întreţinut buna dispoziţie la masă. De-abia spre final am aflat că este primarul localităţii. Greu, greu de tot ne-am despărţit de restaurant. Dar urma să ne odihnim că ne aştepta o nouă zi lungă.
A doua zi, dl Mihai Frunză, împreună cu Silvia, soţia sa, ne-a condus la Vasile Deac, poreclit „Moşu”. Era cel care apăruse în decembrie 1989 la televiziune, îmbrăcat în frumosul lui costum naţional şi în mână cu tricolorul şi cu o sticlă de palincă, salutând ţara pentru a cinsti eliberarea. Fiind puşi în temă cu cine ne vom întâlni, ne-am încolonat cam cu 100 m înainte de locuinţa sa, cântând „Mulţi ani trăiască !” Am scos oamenii pe la porţi, să vadă cine cântă pe drum. Cum să nu-i cânţi mulţi ani, când el trecuse de 90 de ani?
„Moşu” fusese 31 de ani primarul localităţii, dintre care 6 ani după 1990. „M-am dus atunci la Bucureşti de bucurie, cu palincă şi tricolorul. Dar ei n-au făcut bine că l-au împuşcat pe Ceauşescu. Libertatea n-a ţinut mult şi-mi pare rău. Doresc să se gândească la noi, cei care suntem talpa ţării. Dar ei şi-au pus salarii foarte mari. Ruşine să le fie!” ne-a declarat „Moşu” după ce ne-a salutat din gangul casei şi ne-a poftit în curtea sa. „N-au de unde da ce-au promis poporului. Şi-amu hai să gustaţi ceva şi să bem o palincă !” a conchis Moşu. Toate acestea ni le-a spus de la înălţimea gangului casei, alături fiind soţia şi familia Frunză, prietenii „Moşului”.
Nu ştiu de unde-au apărut femei şi bărbaţi, au întins mese în ogradă, au pus pe ele bucate şi vinars. Bineînţeles că nu lipseau slana, brânza şi pita. Şi-aşa ne-a ospătat „Moşu”. I-am cântat din nou „Mulţi ani!”. Familia Frunză le-a dat un cadou, la fel şi doamna Marcu din partea CARP şi a excursioniştilor. Apoi „Moşu” ne-a povestit din viaţa lui: „Am trei copii: Mariana, Nistor şi Cornelia. Ei mi-au dăruit şase nepoţi şi patru strănepoţi. Dar mai aştept, pentru c-aşa-i obiceiul pe la noi, casa să fie plină de coconi. Am fost sergent în armata română. În război m-or prins ungurii şi de-atunci mă doare inima. Ne-am bucurat când or vinit românii. Visul meu e să se unească toţi românii, să facem România Mare. Nepoţii noştri să trăiască fără frică de străini. Oamenii m-or vrut să mai fiu primar, dar sănătatea nu m-o lăsat. Eu vă spun că-ntâi am fost român şi patriot şi-am rămas demn până la capătul vieţii”.
Greu, greu de tot ne-am despărţit, promiţând că ne vom întoarce la anul. La statuia lui Bogdan vodă am cântat „Ştefan, Ştefan, domn cel mare”, am făcut fotografii şi ne-am îndreptat spre Mănăstirea Rohia, unde am şi mas în condiţii excelente, asigurate, am înţeles, pentru orice turist.
Cu mare curiozitate ne-am îndreptat spre Cimitirul vesel de la Săpânţa, mai ales că aici a fost construită o biserică unicat în lume. A fost ridicată o biserică din piatră încă din 1391 de către nepoţii lui Dragoş-Vodă. Timp de 312 ani aici a fost sediul Episcopiei Române a Maramureşului. Tot aici au fost traduse şi copiate în limba română, pentru prima dată, „Psaltirea”, „Evanghelia”, „Legenda duminicii”, „Codicele Voroneţean” şi „Faptele apostolilor”. În 1783, biserica a fost distrusă.
Din dorinţa de-a înnoda tradiţia istorică a vechii mănăstiri, în anul 1997 a fost înfiinţată, în hotarul satului Săpânţa, Mănăstirea Săpânţa-Peri. Are o înălţime totală de 78 m. Este construită din lemn, în purul stil maramureşan. Este cea mai înaltă biserică din lemn din lume.
Biserica a fost placată cu 8,5 kg de aur. Crucea bisericii, înaltă de 7 m, a fost, la rândul ei, placată cu 4 kg de aur. Turla bisericii se vede de la o distanţă de 5 km, silueta ei putând fi admirată şi de românii de dincolo de Tisa, din Transcarpatia.
Pe toată durata călătoriei s-au spus glume, s-au recitat versuri, s-au povestit întâmplări hazlii din viaţa noastră. Aşa că n-am putut să ne plictisim. Ce mai, a fost o excursie încântătoare! Toţi cei care s-au perindat pe la microfon au şi mulţumit doamnelor preşedinte şi contabil-şef, care s-au preocupat de organizarea acestei excursii şi de buna ei desfăşurare. Au meritat din plin laudele aduse.
Nu-i aşa c-a fost minunat? Ce-aţi fi făcut dacă v-aş fi povestit excursia în amănunţime? Şi-acum, aşteptăm cu nerăbdare următoarea excursie, pentru c-am înţeles că vom merge, cu toţii, într-o altă călătorie.
Comentarii