Dr. Mihai Ardeleanu, încrezător în punctajul bun pe care îl va primi Spitalul Judeţean Suceava la reacreditare:

Perspectivele sunt foarte promiţătoare, dar mai sunt lucruri de făcut

Purtătorul de cuvânt al SJU Suceava, medicul Mihai Ardeleanu, şi-a exprimat convingerea că spitalul va obţine un punctaj bun în urma evaluării din luna august în vederea reacreditării.

Ardeleanu a spus, într-o recentă conferinţă de presă, că la Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate se lucrează încă la punctajul care va fi acordat SJU Suceava după vizita comisiei de evaluare în vederea acreditării spitalului.

 „Fără să fim acuzaţi de falsă modestie, pot să spun că vizita pe care au făcut-o la Suceava în luna august are reverberaţii asupra altor unităţi medicale. Ca s-o spun pe şleau, vizita la noi a decurs atât de bine faţă de cele 2700 de criterii, astfel încât unităţile medicale care au primit vizita după noi au avut şi au serioase probleme” a explicat Ardeleanu, dând ca exemplu două unităţi de elită din Bucureşti, un spital privat şi unul de stat, cu „tradiţii serioase”, care nu îndeplinesc o serie de criterii prevăzute în procesul de acreditare pe care SJU Suceava le-a îndeplinit.

El a menţionat că printre criteriile pe care SJU Suceava nu a reuşit să le îndeplinească se numără cele privind modalitatea de deschidere a tuturor uşilor cu senzori de mişcare sau elevarea pacienţilor cu ajutorul unei benzi transportoare şi nu doar cu liftul, aşa cum se realizează în prezent, arătând că îndeplinirea acestor criterii ar fi dificilă ţinându-se cont că actuala clădire în care funcţionează spitalul are o vechime de 40 de ani şi că ar trebui efectuate modificări structurale.

Medicul a precizat că este posibil ca la nivelul ANMSC să se facă o revizuire a anumitor criterii, pentru a se vedea dacă toate sunt absolut necesare a fi îndeplinite în vederea acreditării.

„Se pare că vizita efectuată la noi se va solda cu un punctaj foarte bun sau bun. (…) De fapt, în finalul vizitei, în acea întâlnire de sâmbătă, câteva persoane, care păreau îndreptăţite să vorbească în numele ANMSC, au spus că: «Aţi reuşit să ridicaţi foarte mult standardul şi va fi foarte greu pentru celelalte spitale»” a afirmat Ardeleanu.

Ardeleanu a mai spus că deşi perspectivele sunt foarte promiţătoare pentru spitalul sucevean, totuşi mai sunt lucruri de făcut.

„Nu ne culcăm pe lauri, dacă o să-i avem, ai victoriei, deoarece în fiecare zi poţi să pierzi totul dacă ai greşit ceva. Ştim şi suntem conştienţi de acest lucru, poţi să rezolvi 99 de cazuri, iar dacă la un moment dat unul nu l-ai rezolvat ca lumea şi se poate vedea o greşeală, evident că se pierde totul şi nu mai discută nimeni de celelalte 99 de cazuri rezolvate. Noi, oricum, trebuie să ţinem ştacheta sus” a subliniat Ardeleanu.

ANMSC urmează să comunice în cursul acestei luni punctajul obţinut de SJU Suceava în urma evaluării în vederea acreditării.

Print Friendly, PDF & Email

Un comentariu

  1. Ilesoi. Dan says:

    Nu cred ca spitalul a fost verificat la criteriul ,,Omenie” – tatal meu nu a avut acces la un minim de asistenta medicala si desi a fost transportat cu o ambulanta moderna nu a primit dreptul la macar o zi de spitalizare cat sa se observe ca laba piciorului -urmare unor degeraturi – devenise focarul cangrenei care l-a omorat in mai putin de o luna – pentru mine UPU Suceava este acel tradator care i-a dat lovitura de gratie .

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: