Despre crizanteme

Cu mulţi, mulţi ani în urmă, într-o zi când mi se înecaseră toate corăbiile şi se părea că un alt uragan se năpusteşte asupra mea, şeful meu de atunci, dl Paranici (pe vorbele căruia puneam – şi continui să pun – mare preţ), mi-a spus, pe un ton ce-a nemulţumit tinerica din mine, ce se voia consolată: „Necazul tău e cel mai mare, întotdeauna”. Cum adică, nu se termină lumea, hohotind de mila mea, nu i se rupe nimănui sufletul la necazul meu, mai mare şi mai greu decât al tuturor necăjiţilor, au şi alţii, mai mari şi mai grozave decât ale mele?

Am învăţat apoi, când am avut ochi de văzut şi minte să înţeleagă, că e plin de oameni necăjiţi în jur, unul n-a scăpat, toţi duc în spate boli, tristeţi, supărări – mari, mici, cum le este dat. Unii, însă, le poarta cu demnitate, cu zâmbet senin, cu generozitate, alţii preferă să le arunce în spatele primului întâlnit, doar-doar s-or mai uşura de povară.

Trecând prin viaţă, am ajuns să-i cunosc şi să-i ocolesc, mai ales în zilele în care nici sufletul meu nu e suficient de rezistent şi nici pregătit să le primească poveştile. Dar am şi unele în care, senin fiind el, încerc să-l împart celui ce e în stare şi doreşte să-l primească.

Viaţa nu ne dă multe bucurii mari, pe acestea le numeri pe degete. Ne dă însă, în compensaţie, multe bucurii mici, doar să deschidem ochii şi să vrem să le vedem, să le dăm voie să ne mângâie.

Mă întâlnesc cu o doamnă pe care, să fiu iertată că atâta pot, o mai ocolesc, când n-am o zi bună. Din punctul meu de vedere, ar trebui să se bucure de anii pe care şi-i poartă frumos, chiar dacă nu e împăcată cu ei. Să-i fie de ajuns faptul că trupul îi dă doar vagi semne de oboseală, că n-au atins-o bolile alea grave, urâte, despre care ştiu că au lovit multe alte cunoştinţe, şi care le poartă demn. Nu vreau să-i dau lecţii, mă feresc să mă dau înţeleaptă, dar nu mă lăsa sufletul nici de data asta să nu mai fac o încercare, când începe jelaniile, să-i arăt că viaţa e plină de bucuriile alea mici şi că e inutil să le tot aştepţi pe alea mari:

 – Ce zi frumoasă! Aţi văzut, e plin oraşul de crizanteme! Niciodată nu a fost aşa de frumos toamna în oraşul nostru, îmi râd ochii şi sufletul când le văd!

 – Care crizanteme?

Eu sper că domniile voastre aţi văzut crizantemele. Îmi doresc din tot sufletul să le fi văzut.

Print Friendly, PDF & Email

Un comentariu

  1. si tu esti una

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: