Şi bona, şi ombudsmanul

E clar că, de la o etapă la alta, apar ocupaţii/ meserii noi, specializate, care trebuie oficializate ca atare. De pe o listă de astfel de 24 de ocupaţii care ar urma să fie introduse în curând în Clasificarea ocupaţiilor din România (COR) potrivit unui proiect de ordin al Ministerului Muncii citat de Economica.net ne-au atras atenţia cea de bonă (de ce aşa de târziu?), cea de depanator telefoane mobile inteligente (cum se fac distincţii între depanatori, vor fi fiind/ se vor face şi între meşterii care dreg maşinile de spălat rufe şi cei care dreg maşini de spălat vase?!), cea de bonitor al animalelor de fermă (pentru denumire; specialist care dovedeşte că, de exemplu, o vacă e foarte bună pentru reproducţie) şi cea de… ombudsman (din acelaşi motiv). În cazul din urmă, este vorba (tot) despre un specialist care asigură unei structuri (firmă, instituţie etc.) asistenţă (mai ales juridică sau economică), de regulă în scopul rezolvării unor litigii. Interesant este că termenul apăruse în Suedia, la începutul sec. al XIX-lea, pentru a indica un mediator public şi independent care-i ajuta pe cetăţeni să facă plângeri împotriva statului… Dar mai întâi, cam cu aşa ceva s-au ocupat tribunii romani, aleşi, anual, de plebei, spre a le reprezenta interesele în Senat. Unul dintre cei mai cunoscuţi a fost Marcus Gracchus. Printre altele, tribunii aveau drept de veto, iar, când se foloseau de acest drept, o lege considerată contra poporului nu mai era adoptată… Azi, în România, cel mai ştiut ombudsman este instituţia Avocatului Poporului.