Autoturism spulberat de un autotren în Dealu Floreni

> Şoferul autoturismului a fost strivit ca într-o menghină între fiarele contorsionate ale vehiculului

 Un grav incident rutier s-a înregistrat ieri dimineaţă, pe raza localităţii Dealu Floreni. Aproape de ora 9, un autoturism s-a izbit frontal de un tir, la 12 km distanţă de municipiul Vatra Dornei. Impactul violent a făcut ca şoferul autoturismului să fie prins ca într-o menghină în ghemul de fiare contorsionate în care s-a transformat partea din faţă a maşinii sale. Îngroziţi de imaginile apărute în faţa ochilor, ceilalţi participanţi la traficul rutier au sunat de urgenţă la 112, solicitând ajutorul salvatorilor militari din cadrul Detaşamentului de Pompieri Vatra Dornei. Aceştia s-au deplasat la locul incidentului cu o autospecială de descarcerare şi o ambulanţă SMURD, găsindu-l pe rănit, un bărbat în vârstă de 34 de ani, conştient, dar cu traumatisme multiple. Acesta a fost descarcerat şi predat paramedicilor care, după ce l-au stabilizat hemodinamic, l-au transportat la Centrul de Primire Urgenţe al Spitalului Municipal Vatra Dornei pentru investigaţii suplimentare şi tratament de specialitate. Intervenţia salvatorilor, iar apoi măsurătorile specifice efectuate de poliţişti în cadrul anchetei au făcut ca circulaţia rutieră pe DN 17 să fie blocată pe parcursul a aproape două ore.

Băut la volan, s-a răsturnat cu maşina în afara şoselei

Alcoolul consumat anterior şi întunericul nopţii l-au determinat pe un alt şofer să fie autorul unui grav accident rutier ieri, în jurul orei 3. Acesta a scăpat maşina de sub control, părăsind partea carosabilă. Potrivit datelor obţinute de la poliţişti, incidentul rutier a avut loc într-o curbă de pe DN 2H, în afara comunei Putna. Conducătorul auto, în vârstă de 21 de ani, din oraşul Vicovu de Sus, a fost pus de oamenii legii să sufle în aparatul etilotest când aceştia au ajuns la locul faptei, iar rezultatul a fost 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat; apoi, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Cele petrecute i-au adus şoferului un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor „vătămare corporală din culpă” şi „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, dosar ce va fi soluţionat procedural.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI