Printre atâtea veşti proaste sau mai puţin bune, iată că de curând s-a strecurat şi una altfel; doar pentru cei în chestiune, desigur. Dacă vor fi fost temeri în acest sens (în relaţie şi cu o astfel de iniţiativă din urmă cu ceva ani, dar şi cu oarece recente „ştiri false” despre ospătari şi barmani), Ministerul Finanţelor a zis (destul) de limpede că nu are un proiect de impozitare a bacşişului: … „regimul fiscal al acestor sume (…) este deja reglementat, fiind considerate venituri din alte surse”. Nu-i foarte clar însă cine sunt, realmente, toţi beneficiarii acestei înlesniri, dincolo de ospătari şi barmani. De fapt, doar cei în cauză cunosc cel mai bine realitatea (şi sumele pe care, zilnic sau lunar, le colectează din „alte surse”), iar într-o părere şi… donatorii. Bunăoară un dicţionar („Micul dicţionar academic”, ed. a II-a, 2010 – l-am ales dintre altele nu fiindcă-i mic, ci deoarece e relativ nou) nu-i util a face lumină în subiect, căci după acesta „servitorii, birjarii, chelnerii, factorii poştali etc.” sunt (principalii?) primitori de bacşiş. Până şi aici e nevoie de o upgradare/ updatare: servitorii (norocoşi) au carte de muncă, iar birjarii au dispărut. Dar se mai zice ceva la dicţionar despre sume de bani date cuiva spre a i se câştiga bunăvoinţa sau protecţia, aceasta fiind, desigur, o extensie penală a realităţii, faptă pentru care şi cel care dă, şi cel care primeşte riscă… „răsplată”. Altfel, o ştiţi p-aia cu Bill Gates? Cică un chelner, primind bacşiş 5 USD, i-a reproşat că-i puţin; săptămâna trecută fiică-sa îi lăsase 500 USD. Explicabil, i-a zis clientul: eu îs băiatul unui biet pădurar, dar ea e fiica celui mai bogat om din lume. Ei, alte surse…
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!


























Comentarii