Ion Lungu, primarul municipiului Suceava:

Dacă nu votează cum trebuie, consilierii locali pot fi daţi afară !

> Edilul-şef cere abolirea, prin Codul administrativ, a votului cu două treimi din numărul consilierilor, susţinând că acesta blochează proiectele câştigătorilor alegerilor > „Vine în Consiliu câte un şef de la partid şi se votează cum vrea acesta, şi nu cum vor consilierii” susţine Ion Lungu

 Ion Lungu, primarul municipiului Suceava, cere ca viitorul Cod administrativ să modifice prevederile Legii nr. 215/2001 a administraţiei publice locale cu privire la „majoritatea” de voturi necesară aprobării proiectelor de hotărâre supuse deliberării în consiliile locale şi consiliile judeţene. Lungu crede că toate propunerile legislative de interes local sau de interes judeţean, după caz, ar trebui să treacă cu jumătate plus unu din opţiunile favorabile ale numărului total al consilierilor, şi nu cu două treimi, ca în prezent. În opinia edilului-şef, excepţia de la această regulă ar urma să o facă proiectele de hotărâre privind contractele de vânzare-cumpărare.

„Este o bătălie politică surdă în întreaga ţară. Dacă nu votează cum trebuie, consilierii locali pot fi daţi afară. Vine în Consiliu câte un şef de la partid şi se votează cum vrea acesta, şi nu cum vor consilierii. Astăzi nimeni nu mai votează, pentru că se teme că va fi exclus din partid. De aceea, peste tot în ţară, primăriile şi consiliile locale sunt în blocaje, mai ales acolo unde sunt necesare două treimi din voturi” explică primarul. Ion Lungu susţine că modificările cu pricina nu ar da cale liberă eventualelor nereguli, însă, potrivit lui, important este ca atunci când un partid sau o alianţă electorală câştigă alegerile locale, aceasta să-şi poată materializa programul electoral.

„Dacă tot am câştigat şi avem puterea în Primărie, să avem şi puterea de a lua deciziile care sunt necesare pentru a face ceea ce am promis cetăţenilor. Ca atare, ar fi de bun augur să se modifice «majoritatea», iar toate deciziile, mai puţin cele de vânzare şi cumpărare, să poată fi luate cu o majoritate simplă” a conchis primarul Sucevei.

Ion Lungu ia această poziţie după ce proiectul de hotărâre privind construirea, cu finanţare europeană, a unei grădiniţe cu program prelungit în cartierul Obcini, cât şi cel de inventariere a locurilor de parcare din municipiu, în vederea modernizării acestora, au fost respinse. Propunerile legislative ale celor din alianţa PNL – PMP au căzut în faţa voturilor potrivnice ale consilierilor alianţei PSD – ALDE.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI