Sindicatele din judeţ, nemulţumite că salariile ar putea fi diminuate

> Dacă revendicările nu vor fi soluţionate favorabil, sindicatele anunţă că „se pregătesc să iasă în stradă”

 Reprezentanţi ai sindicatelor din judeţul Suceava şi-au exprimat nemulţumirea, marţi, în Comisia de Dialog Social, că veniturile salariale ale angajaţilor din sistemul public şi privat ar putea fi diminuate, începând din 2018, prin limitarea până la 30% a sporurilor, prin neacordarea tichetelor de masă, dar şi prin transferul contribuţiilor sociale de la angajator la angajat, solicitând Guvernului să renunţe la anumite măsuri de politică salarială care ar afecta veniturile angajaţilor.

Reprezentanţii Uniunii Sindicale Judeţene „Sanitas” Suceava au solicitat Prefecturii Suceava întrunirea Comisiei de Dialog Social pentru a fi discutat impactul pe care îl au anumite măsuri de politică salarială adoptate de Guvern asupra veniturilor salariale ale angajaţilor din sistemul public şi privat, chiar şi în condiţiile anunţatelor majorări salariale.

În cadrul şedinţei de marţi, la care au participat liderii mai multor filiale judeţene ale principalelor confederaţii sindicale, reprezentanţi ai mai multor instituţii deconcentrate şi ai Prefecturii şi Consiliului Judeţean Suceava, liderul USJ „Sanitas” Suceava, asistentul medical Romică Bălan, a prezentat principalele revendicări ale sindicatelor. Acestea se referă la modificarea Legii nr. 153 din 2017 care prevede limitarea la 30% a nivelului sporurilor, revizuirea ierarhiei grilelor de salarizare în cadrul familiei ocupaţionale sănătate şi asistenţă socială, elaborarea unui regulament de sporuri aplicabil şi echitabil pentru toţi salariaţii din sistemul sanitar, aplicarea integrală a creşterilor salariale pentru toţi salariaţii din sectorul de activitate, cu începere de la 1 martie 2018.

Totodată, sindicaliştii mai solicită renunţarea la transferul contribuţiilor sociale de la angajator la angajat, acordarea tichetelor de masă pentru tot anul 2018, dar şi încheierea unui contract colectiv de muncă la nivel de sector de activitate.

Liderul USJ „Sanitas” Suceava a spus că termenul de aplicare a legii se apropie, iar nemulţumirile membrilor de sindicat „se acutizează”, adăugând că în cazul în care nu vor fi soluţionate favorabil revendicările, confederaţiile sindicale „se pregătesc să iasă în stradă”.

„Nu dorim să scoatem oamenii în stradă, dar în aceste condiţii se va lua în discuţie dacă nu cumva este inevitabilă greva generală” a mai spus Bălan.

Prefectul Mirela Adomnicăi a declarat că revendicările sindicatelor vor fi transmise Guvernului, ea exprimându-şi încrederea că va fi găsită o formulă prin care să nu fie afectate veniturile nete actuale ale salariaţilor.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: