Membrii Sindicatului „Ambulanţa” Suceava participă la protestul naţional declanşat de FNAR

 > Pe ambulanţele operative sunt postate afişe cu inscripţia „Protest Naţional”, iar sindicaliştii poartă banderole albe > Activitatea SAJ Suceava nu este afectată

 Sindicatul „Ambulanţa” Suceava s-a alăturat protestului naţional declanşat ieri de Federaţia Naţională „Ambulanţa” România, pe o perioadă nedeterminată, pentru a sensibiliza Guvernul asupra problemelor cu care se confruntă sistemul medical de urgenţă prespitalicească.

Liderul Sindicatului „Ambulanţa” Suceava, Daniel Feher, a declarat ieri că protestul constă în afişarea la loc vizibil pe autospecialele operative a inscripţiei „Protest Naţional”, respectiv pe parbriz şi pe geamul uşii din spate, afişele fiind împărţite în cursul zilei de miercuri.

El a spus că membrii de sindicat din rândul echipajelor operative şi al personalului TESA vor purta panglici albe începând de joi şi până pe 11 octombrie 2017 sau până la primirea unui răspuns favorabil din partea factorilor de decizie la solicitările înaintate de FNAR.

Feher a precizat că această acţiune de protest nu afectează activitatea SAJ Suceava.

Liderul sindical sucevean a mai spus că până pe 11 octombrie 2017 continuă procesul de strângere de semnături pentru stabilirea calendarului acţiunilor sindicale viitoare.

De precizat este Federaţia Naţională Sindicală „Ambulanţa” România anunţase declanşarea, începând cu data de 5 octombrie a.c., ora 8, cu sprijinul organizaţiilor sindicale membre din serviciile de ambulanţă, a unui protest naţional pe o perioadă nedeterminată în toate serviciile de ambulanţă.

„În toată această perioadă, conducerea FNSAR este dispusă să continue discuţiile cu reprezentanţii Guvernului, până la soluţionarea favorabilă a revendicărilor privitoare la personalul din Serviciile Publice de Ambulanţă” se precizează într-un comunicat de presă al FNAR.

În documentul citat se arată că, potrivit calendarului acţiunilor sindicale, în data de 11 octombrie 2017 sindicaliştii ar urma să se picheteze sediul Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, precum şi sediul Ministerului Sănătăţii, aceste acţiuni fiind urmate de deplasarea în coloană a protestatarilor din strada Cristian Popişteanu, la ora 12.30, cu ieşire pe Calea Victoriei, Piaţa Naţiunilor Unite, bdul Naţiunilor Unite, bdul Libertăţii şi Piaţa Constituţiei, iar sosirea protestatarilor în Piaţa Constituţiei va fi la ora 13.15, acţiunea urmând să se finalizeze la ora 14.15.

Printre revendicările FNAR se numără stoparea diminuării veniturilor salariale începând cu 1 ianuarie 2018 prin aplicarea noului regulament de sporuri, renunţarea la măsurile privind transferul taxelor sociale de la angajator la angajat, îmbunătăţirea situaţiei parcului auto învechit prin urgentarea achiziţiei de ambulanţe, dar şi suplimentarea numărului de posturi în condiţiile în care serviciile de ambulanţă se confruntă cu un deficit de personal.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: