Preşedintele regiunii Schwaben, Jurgen Reichert, în discuţia cu Gheorghe Flutur despre parteneriatul bilateral:

În viitor, rezultatele acestei relaţii dintre noi se vor vedea mai bine

Preşedintele regiunii Schwaben, Jurgen Rechert, a apreciat, marţi seara, aprofundarea colaborării dintre judeţul Suceava şi regiunea germană în cadrul întrevederii avute cu delegaţia suceveană condusă de preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur.

Delegaţia Sucevei a fost primită, de Ziua Germaniei, la sediul din Augsburg al Consiliului Regional Schwaben. Pe lângă preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, din delegaţie au făcut parte prorectorul USV, prof. Mihai Dimian, managerul Spitalului Judeţean Suceava, Vasile Rîmbu, împreună cu trei medici ai spitalului, directorul Aeroportului, Ioan Măriuţa, şi preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Suceava, Nicolae Troaşe.

„Am avut o discuţie de peste două ore despre colaborarea viitoare, mai ales că în urmă cu două luni convenisem la Suceava o strategie pentru dezvoltarea curselor Suceava – Memmingen pe patru piloni” a spus Gheorghe Flutur.

El a arătat că în cadrul discuţiilor a fost abordată cooperarea pentru dezvoltarea curselor Suceava – Memmingen, menţionând că, pe lângă Consiliul Judeţean şi Aeroport, s-au alăturat Universitatea Suceava, spre a stabili contacte cu Universitatea din Augsburg, Spitalul Judeţean Suceava pentru diverse colaborări în domenii prioritare, CCI Suceava şi Camera de Comerţ din Augsburg.

„Din aceste contacte ar urma să aibă şi viitori clienţi la cursele de avion Memmingen – Suceava” a spus Flutur.

El a mai arătat că, în ceea ce priveşte partea medicală, a insistat pe colaborarea în domeniul neurochirurgiei şi pe noua secţie de epileptologie, în special pentru copii, care face ca la Suceava să existe această secţie având un caracter mai mult decât regional, pentru că doar la Bucureşti mai există o secţie similară.

Flutur a declarat că o preocupare a autorităţilor sucevene este în domeniul îngrijirii copiilor, a realizării unui spital de copii şi că au mai fost organizate vizite la Gunzburg şi la un spital de copii din Augsburg, urmând să se stabilească protocoale şi parteneriate prin care să vină medici din Augsburg la Suceava şi să opereze, împreună cu medici români, la Spitalul Judeţean Suceava.

Preşedintele CJ Suceava a menţionat că preşedintele regional Jurgen Reichert a oferit o recepţie de Ziua Germaniei, în cadrul căreia a spus că se bucură că administraţia judeţeană suceveană este interesată de intensificarea colaborării cu Germania şi cu regiunea Schwaben şi că are încredere că, în viitor, se vor vedea şi mai bine rezultatele acestei relaţie dintre cele două regiuni.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI