Cei 350 de elevi jandarmi din anul I au început, ieri, anul şcolar

Deschiderea anului de învăţământ la sediul şcolii din Fălticeni pentru cei 350 de elevi jandarmi din anul I seria 2017-2018 şi la sediul Centrului de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor de Jandarmi din Gheorgheni pentru cei 175 de elevi din anul II seria 2016-2018 a fost inaugurată, ieri, în prezenţa reprezentanţilor Inspectoratului General al Jandarmeriei Române şi a autorităţilor locale.

Potrivit unui comunicat al Şcolii de Jandarmi Fălticeni, manifestarea a debutat cu un cuvânt de bun-venit al comandantului şcolii, colonel Ionel Postelnicu, fiind apoi transmise mesaje din partea prefectului judeţului Suceava, Mirela-Elena Adomnicăi, a viceprimarului municipiului Fălticeni, Constantin Bulaicon, şi ministrului Afacerilor Interne, prezentat de lt.-col. Andrei Violyni, reprezentantul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.

La acest moment festiv au mai participat deputatul PSD Alexandru Rădulescu, inspectorul-şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Suceava, inspectorul şcolar general al I.S.J. Suceava precum şi directorii colegiilor şi liceelor din Fălticeni.

Elevii vor participa la activităţi didactice în perioada 2 octombrie – 21 decembrie a.c., după care elevii anului II vor absolvi şcoala în data de 21 decembrie a.c., iar elevii anului I vor beneficia de o vacanţă în perioada 23.12.2017 – 7.01.2018, urmată de un stagiu de practică de patru luni în unităţile operative ale Jandarmeriei Române.

Activităţile se desfăşoară în baza curriculumului avizat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice şi aprobat de Ministerul Afacerilor Interne şi cuprinde perioade de cursuri, vacanţe şi stagii de practică.

Elevii din anul I vor depune jurământul militar în data de 10 noiembrie a.c.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI