Foresta Suceava are în probe un belgian şi un francez

După ce a reuşit să transfere o echipă întreagă în ultimele săptămâni, conducerea Forestei continuă să caute jucători pentru completarea lotului. Astfel, la antrenamentul de ieri al grupării sucevene au apărut doi jucători noi. Primul dintre ei este Boumina Naoufal, un atacant în vârstă de 23 de ani de origine marocană, cu paşaport belgian. Naoufal şi-a petrecut ultimele trei sezoane în Belgia, la Charleroi B şi RC Malines, însă a mai evoluat la începutul carierei şi în Spania, la Getafe B şi Atletico Madrid C.

Cel de-al doilea fotbalist testat în aceste zile de colectivul tehnic al Forestei este Nianankorou Doumbia, un mijlocaş francez cu rădăcini maliene, în vârstă de 24 de ani.

Nu mai puţin de 12 jucători au ajuns în această vară pe Areni. În afară de portarul Răzvan Began, în vârstă de 21 de ani, venit de la Luceafărul Oradea, şi de mijlocaşul Vasile Dănilă, revenit sub formă de împrumut de la Juventus Bucureşti, toţi ceilalţi sunt stranieri. Pentru compartimentul defensiv au fost aduşi Issaga Diallo (Franţa, 30 de ani), venit de la gruparea cipriotă Anagennisi, Daniel Pappoe (Ghana, 23 ani), care a făcut junioratul la Chelsea, şi moldovenii Alexandru Belevschi, 22 ani, ex-Milsami Orhei, şi Pavel Secrier, 23 ani, de la Zimbru Chişinău. În compartimentul median vor încerca să-şi facă loc Charles Acolatse (Franţa, 22 ani), Wilhem Renquin (Belgia, 21 ani), Edgar Movsisyan (Armenia, 19 ani) şi Dali-Amar Belkacem (Franţa, 19 ani). De asemenea, în această vară au semnat contracte de joc cu Foresta şi atacanţii francezi Allan Kimbaoula, 25 ani, care a început sezonul la Sportul Snagov, şi Khalid Chalabi, 22 de ani, cel ce a făcut primii paşi în fotbal la AS Monaco.

Banca tehnică a Forestei a cunoscut de asemenea modificări importante. Antrenor principal este portughezul Nuno Pedro, care va fi ajutat de conaţionalul său Sergio Silva, francezul Khalil Chakroun şi de autohtonii Bogdan Tudoreanu şi Marius Lup.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: