Cu origini în Horodnicenii Sucevei, după mamă, Nicolae Cantacuzino a fost unul dintre cei mai culţi oameni din istoria diplomaţiei româneşti din a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi prima jumătate a secolului XX.
Acţiunile diplomatice de la Viena, Budapesta, Petersburg şi Moscova, precum şi scrierile sale îl aşază definitiv în galeria marilor bărbaţi români care şi-au apărat ţara cu cinste şi vrednicie. Memoriile sale se constituie în adevărate pagini de istorie, care fac referire la următoarele momente pe care le-a trăit din copilărie până la bătrâneţe: „Revoluţia de la 1848 din Moldova”, „Viaţa privată a lui Al.I. Cuza”, “Apariţia Ziarului «Adevărul»”, „Maria Cantacuzino”, „Elise Filipescu, fiica domnitorului Bibescu”, „Întâlnirea cu regele Carol şi regina Elisabeta”, „Acţiunea memorandiştilor români şi procesul lor”, „Activitatea diplomatică de la Budapesta, Viena şi Petrograd”, „Întâlnirea cu familia imperială rusă”, „Audienţa cerută lui Rasputin”, „Transportarea tezaurului României la Kremlin”, „Revoluţia rusă din 1917 şi ascensiunea bolşevicilor conduşi de Lenin şi Troţki”, “Marea Unire din 1918”, „Conferinţa de Pace de la Paris, noiembrie 1919”.
În cele ce urmează mă voi referi doar la activitatea diplomatică a lui Nicolae Cantacuzino în Imperiul Rus, desfăşurată în perioada decembrie 1916 – ianuarie 1918. Sunt ani în care Europa era zguduită de mari bătălii, frământări politice, economice şi revoluţionare. Este perioada în care are loc prăbuşirea Imperiului Rus, arestarea şi mai apoi uciderea familiei ţariste, instaurarea dictaturii comuniste.
Sosirea lui Nicolae Cantacuzino la Moscova este legată de transportarea tezaurului României în Rusia pentru a fi pus la adăpost. Ne va relata astfel acest eveniment : „astăzi simt încă fiori, amintindu-mi acea noapte geroasă când am aşteptat la Gara Centrală din Moscova la o temperatură de -35 grade. Trenul anunţat pentru orele zece seara nu intră în gară decât după orele două noaptea. Un director al Băncii Naţionale şi doi delegaţi însoţeau transportul. Reprezentanţii Guvernului Rus şi o gardă călare aşteptau cu mine pentru a-i însoţi la Kremlin, unde era să fie pus la locul de veci”.
În perioada şederii în imperiu se întâlneşte cu familia imperială rusă, se întreţine cu ţarul Nicolae al II-lea şi împărăteasa Ecaterina Feodorovna. Este uimit de tânăra şi exuberanta prinţesă Anastasia (după uciderea familiei regale a circulat zvonul că prinţesa Anastasia a scăpat masacrului de la Ecaterinburg). Are de asemenea întâlniri cu ofiţeri superiori din Marele Stat Major al armatei ruse. Simte „vântul” unor schimbări de mare anvergură în Rusia. Este martor la izbucnirea Revoluţiei burghezo-liberale (14 martie 1917), la abdicarea ţarului Nicolae al II-lea şi a marelui duce Mihail, la constituirea guvernelor provizorii Liov – Milukov şi apoi Kerenski – Liov. În nota transmisă la Iaşi, anunţă sosirea lui Lenin la 17 aprilie şi a lui Troţki la 3 mai, urmate de mari manifestări ale armatei contra Guvernului provizoriu. Travestit în muncitor asistă la lovitura de stat din noaptea de 6-7 noiembrie 1917 (cunoscută de generaţia mea ca Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie) şi la trecerea puterii în mâinile Comitetului Militar Revoluţionar. Nicolae Cantacuzino ne oferă informaţii uluitoare asupra unui caz unic întâlnit în analele diplomaţiei moderne – arestarea Misiunii Diplomatice a României condusă de ministrul Diamandy, la ordinul lui Troţki. Arestarea Misiunii Diplomatice a României a dus la protestul Corpului Diplomatic acreditat în Rusia care a avut o întrevederea cu Lenin. Acesta a ordonat eliberarea Misiunii Diplomatice a României ce se afla încarcerată în fortăreaţa „Sf. Petru şi Pavel”. După mult timp, diplomatul Cantacuzino ne oferă motivul arestării: trupele româneşti încercuiseră trupele ruseşti care se înfrăţiseră cu trupele austriece din Basarabia.
În ziua de 15/28 ianuarie 1918, o notă a Comisariatului Afacerilor Străine, semnată Cicerin, face cunoscut Misiunii Diplomatice a României şi Misiunii Militare că trebuie să părăsească teritoriul rus în timp de zece ore „pe calea cea mai scurtă”. Diplomaţii români vor ajunge după un lung periplu prin Peninsula Scandinavă, Marea Nordului la Paris. Asistă la Conferinţa de Pace de la Paris şi mai apoi la constituirea Societăţii Naţiunilor la Geneva.
Tot din perioada îndeplinirii misiunii diplomatice în Imperiul Rus, diplomatul Cantacuzino ne oferă informaţii în legătură cu audienţa cerută la Rasputin – personaj diabolic care a avut o influenţă nefastă asupra familiei imperiale ruse şi care nu ar fi străin de trădare în favoarea Puterilor Centrale: „Răspândea un miros de fiară sălbatică, ochii lui păreau bătuţi, se înţepeneau asupra omului, vorbindu-i ca şi cum ar fi vrut să-l înspăimânte. Această spaimă, însă, era cu îndemânare împerecheată cu darul de a atrage, acela cu care îi fascina pe atâţia, mai ales pe femei.”
În relatările sale, Nicolae Cantacuzino se opreşte asupra rudelor lui din Rusia. Aici trăiau cei din familia Cantacuzino – Speransky, proprietarii unor mari domenii în Ucraina şi Gubernia Cherson, unde se afla şi un orăşel numit Cantacuzeanca. Aici s-a născut poetul Ioan Cantacuzino (1757-1828), autorul volumelor „Poezii Nouă”, „Ismenia – istorie din partea Răsăritului”, „Numa Pompilius al doilea crai al Romei”, „Întâmplările lui Ismin şi a Isminei”, „Cercare asupra omului”, „Istoria lui Machen – povestire englezească”.
Din această familie, contele Speransky Cantacuzino a fost ministru în timpul domniei ţarului Nicolae I. Soţia acestui conte provenea din familia nobiliară franceză Sicard (familiile Sicard şi Ribeaupiere se stabiliseră la Odesa – azi Ucraina – în timpul lui Richelieu). Ei au avut doi fii, dintre care unul general al ţarului, care a luat-o de soţie pe fiica fostului preşedinte al S.U.A – Ulise Grant.
Referindu-se la diplomaţie, Nicolae Cantacuzino conchide: diplomaţia e o artă grea, care nu se practică grosolan, cu toporul, ci cu dalta sculptorului, iar celor din diplomaţie le cerea „afară de instrucţia voastră universitară, fiţi înarmaţi cu o cultură generală pe cât se poate mai mare; citiţi cât mai mult, făcând o alegere judicioasă a lecturilor voastre, ca să fiţi cât se poate mai la curent cu politica, cu literele, ştiinţa, arta şi tot ce dă conversaţiei plăcere şi fond; învăţaţi să vorbiţi bine şi uşor; observaţi mult şi cu atenţie; să aveţi îndemânare, măsură şi supleţe în tot ce afirmaţi, fiţi precauţi în aprecierile şi discuţiile voastre; feriţi-vă de cuvinte jignitoare – dacă aveţi duh, nu vă serviţi de el prea mult căci spiritul se apropie uşor de bârfă, înainte de a vă spune părerea lăsaţi-l pe interlocutorul vostru să vorbească; la masă stăpâniţi-vă pofta de mâncare şi supravegheaţi-vă gesturile; căutaţi să atrageţi simpatia, dar nu stăruiţi; fiţi mândri, dar fără vanitate şi mai ales, nu vă lăudaţi; respectaţi ierarhia; fiţi totdeauna bine îmbrăcaţi şi totdeauna în nota mediului în care vă aflaţi”.
Acesta a fost omul, faptele şi evenimentele la care a participat vlăstarul Cantacuzinilor din Horodnicenii Sucevei, care alături de alţi diplomaţi a făcut politica externă a României, ce avea să fie încununată de făurirea României Mari – 1 Decembrie 1918.
Prof. CONSTANTIN TÂRZIU
Comentarii