Din cauza votului nefavorabil al aleşilor PSD

Thermonet riscă să nu obţină aviz de furnizare a apei calde şi căldurii

> Consilierii social-democraţi au votat împotriva închirierii de la Termica şi predării către Thermonet a instalaţiilor şi echipamentelor folosite de noul operator, bunuri absolut necesare la eliberarea avizului de către ANRE > „Vom vedea consecinţele cu toţii”, a accentuat primarul Ion Lungu, care, anterior, le-a pus consilierilor în vedere că demersul este obligatoriu pentru ca „apa caldă şi căldura să poată fi asigurate în această iarnă”

Autorităţile locale sucevene nu au putut prelungi contractul de închiriere, de la societatea comercială în faliment Termica, a activelor necesare Thermonet, în vederea asigurării funcţionării sistemului de transport, distribuire şi furnizare a agentului termic. Este vorba despre o chirie lunară de 99.025 lei, cu prilejul întâlnirii extraordinare de ieri, în Consiliul Local fiind supusă aprobării inclusiv predarea bunurilor în cauză către noul prestator al serviciului de alimentare cu apă caldă şi căldură, ca o condiţie o obligatorie pentru obţinerea, de către Thermonet, a avizului de funcţionare care, în perioada următoare, trebuie eliberat de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei. Ion Lungu, şeful executivului municipal, a pus în vedere membrilor deliberativului că este nevoie de votul a două treimi din numărul total al aleşilor, astfel încât „Thermonet să obţină avizul, iar căldura şi apa caldă să poată fi asigurate în această iarnă”. „Noi, cu Thermonet, trebuie să ne purtăm ca şi cu oul roşu, pentru că, şi mâine dimineaţă, poate să ne rezilieze contractul, fără nicio răspundere, deoarece nu am fost în stare să le punem la dispoziţie conductele şi instalaţiile pentru transport şi distribuţie, care trebuiau asigurate până pe 31 decembrie 2016”, a evidenţiat edilul-şef.

După supunerea la vot a proiectului de hotărâre, acesta a obţinut doar 15 din minimul de 16 opţiuni favorabile. Voturile „împotrivă” au fost cele ale consilierilor PSD, care, în acest fel, şi-au exprimat nemulţumirea pentru respingerea unui amendament făcut de Vasile Mocanu. „Vom vedea consecinţele cu toţii”, a accentuat Ion Lungu.

Lista activelor închiriate cuprinde aproximativ 90 de utilaje, echipamente şi instalaţii de legătură între limita producătorului de energie termică Bioenergy şi CAF din zona Ambro, toate fiind utilizate de Thermonet, actualul prestator al serviciului. Prima hotărâre în acest sens a fost aprobată de Consiliul Local Suceava, în şedinţa extraordinară din ianuarie 2016. Estimarea chiriei, una de 92.000 pe lună, a fost făcută de Romcontrol Bucureşti, însă Termica a pretins suma de 508.178 de lei. După falimentul Termica, noul prestator al serviciului este Thermonet Suceava, care, începând din 15 octombrie 2015, are în concesiune sistemul de transport, distribuire şi furnizare a agentului termic.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: