Lucrările de amenajare a zonei de agrement Tătăraşi nu vor fi finalizate în această lună

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a anunţat, marţi, că lucrările la zona de agrement Tătăraşi nu vor fi finalizate la sfârşitul acestei luni şi că abia din primăvara anului viitor sucevenii se vor putea bucura de facilităţile unui astfel de spaţiu.

Ion Lungu a precizat, în cadrul comandamentului săptămânal ce urmăreşte desfăşurarea proiectelor de investiţii din municipiul reşedinţă de judeţ, că zona de agrement nu poate fi dată în folosinţă la 1 octombrie, deoarece echipamentele pentru terenul de mini-golf prevăzute în proiect nu se mai fabrică şi trebuie găsite soluţii noi.

„Nu mai este posibil să terminăm lucrările la 30 septembrie pentru că s-a întârziat cu echipamentele de mini-golf. Zona de agrement va intra în plin din primăvara anului viitor”, a spus primarul Ion Lungu.

Precizăm că zona de agrement trebuia dată în funcţiune în luna iulie a acestui an, însă din cauză că municipalitatea nu a putut accesa un credit contractat pentru realizarea investiţiei, termenul de finalizare a fost amânat pentru luna septembrie a acestui an.

Lucrările de amenajare a zonei de agrement Tărăraşi sunt realizate de firma botoşăneană Victor Construct, lucrările fiind pe o suprafaţă de 75.250 mp.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: