Deputatul sucevean Călin Nechifor are un fel de a face politică mai cald, mai omenesc, fără distanţe regulamentare între oameni şi pupitrul oratorului. Este oficialul care nu are nicio problemă să vină în tricou şi blugi la o adunare publică. Pentru el, viaţa este „rotundă” şi nu regretă nimic din cele făcute până acum. Nu-şi doreşte o stradă care să-i poarte numele, dar ar vrea să audă o dată măcar Imnul României cântat de suceveni, nu răsunând din staţiile de amplificare.
Cătălin Nechifor, tatăl unui băiat de 18 ani deja, a intrat în politică în 2003, la 29 de ani, şi n-a schimbat niciodată partidul, PSD. A fost europarlamentar, deputat în mandatul 2008-2012, preşedinte al Consiliului Judeţean Suceava între 2012-2016 şi din nou deputat în actualul mandat.
Este în continuare un politician care parcă nu face politică, dar a cărui viziune despre firescul ce ar trebui să se întâmple în România de zi cu zi şi în viitor este clară şi de bun-simţ.
„Democraţia poate că o fi cel mai prost sistem administrativ, dar altul mai bun nu există”
– Am întâlnit persoane care spun despre dvs. că sunteţi un om foarte inteligent, dar că este mare păcat că aţi intrat în politică. Vreţi să comentaţi această remarcă?
– Le mulţumesc celor care văd în mine o persoană inteligentă. Despre politică, cineva trebuie să facă şi asta. Ştiu că noi politicienii suntem undeva pe la 10% încredere, suntem huliţi, înjuraţi, detestaţi, dar ne asumăm toate acestea. Întreb însă, ce s-ar întâmpla dacă nimeni nu ar face politică? Ne întoarcem la ce am avut înainte de ’89, devenim o altă Coree de Nord? Democraţia poate că o fi cel mai prost sistem administrativ, dar altul mai bun nu există şi, cât timp cetăţenii sunt în măsură să poată hotărî o schimbare din patru în patru ani sau din cinci în cinci ani, sistemul trebuie consolidat.
– Din păcate, românii nu mai ies la vot…
– Ba votează. Prezenţa la vot în România nu e catastrofală cât tip se obţin 50-60% în turul doi la prezidenţiale, 30-40% la locale şi europene. Am întâlnit oameni care chiar votează, deplin conştienţi, un partid. Prin 2007, la europene, ţin minte că eram cam înjuraţi, noi, PSD-ul. Pierdusem alegerile importante în 2004, venise alianţa PNL-PDL cu Traian Băsescu la „butoane”, cu „statul de drept” despre care vedem astăzi ce s-a întâmplat cu el, eram acuzaţi că am vândut Petromul, că am distrus ţara, că Iliescu, că Revoluţia, că altele. La alegerile din 2012 şi 2016, n-am mai simţit ostilitate. Românii au trecut peste acele etape cu încărcătură negativă despre trecutul PSD-ului şi au rămas cu înjurăturile faţă de cei care au tăiat pensiile şi salariile, adică faţă de PDL-ul nou.
„Partidul nu m-a dezamăgit”
– Aveţi 15 ani de politică în cadrul aceluiaşi partid. Cum v-aţi întreţinut loialitatea?
– Relaţia corectă între partid şi membrii lui, indiferent pe ce funcţie sunt, ar trebui să fie bivalentă. Dacă tu îi eşti loial, şi partidul trebuie să fie loial faţă de tine. Am oferit un argument în acest sens unui domn pe care îl respect foarte mult, PNL-ist o viaţă, şi care ajunsese în situaţia să facă pasul spre PSD. Mi-a cerut sfatul şi tot ce am putut să-i spun a fost că, dacă aş fi fost în situaţia să vreau să plec din PSD, n-aş fi făcut-o, pentru că pe mine partidul nu m-a dezamăgit. Era în 2014.
– Au fost ani cu folos?
– Da. Ca dezvoltare personală poate era mai în regulă dacă rămâneam la Bruxelles în 2008, când am avut varianta să rămân în Parlamentul European să lucrez pe zona de lobby. Am venit însă acasă să fiu deputat, apoi preşedintele Consiliului Judeţean, acum din nou deputat. Viaţa e rotundă şi nu am regrete. Orice am făcut în viaţă am făcut fără păreri de rău şi am încercat să fac bine, pentru că rău e uşor de făcut.
– Sunteţi la al doilea mandat de parlamentar. Există elemente de continuitate în viaţa deputatului Cătălin Nechifor?
– Nu poţi compara două mandate. Primul a fost în opoziţie, o opoziţie „fascinantă” cu PDL-ul „superpartid”, cu acapararea statului, cu Traian Băsescu pe cai mari, cu o campanie electorală la prezidenţiale complicată, în 2009, despre care acum aflăm că de fapt Mircea Geoană a fost preşedinte mai mult de-o noapte. Acum, este altă abordare. Un partid la guvernare coordonează mai bine activitatea parlamentarilor, îi ţine mai din scurt pentru a-şi pune în practică dorinţele de a modifica legislaţia, de a găsi soluţii pozitive pentru guvernare.
Suceava a mai câştigat un brand UNESCO, Codrii Seculari de la Slătioara
– Când este un parlamentar mai relaxat, în opoziţie sau la guvernare?
– Nu este relaxare, dar ambele situaţii sunt interesante dacă vrei să-şi faci cu adevărat munca de parlamentar. Dar dacă nu te interesează asta şi ai ajuns acolo dintr-o conjunctură, cred că poţi fi relaxat tot timpul. Important este ce laşi în urma ta. În urmă cu vreo două luni, la Cracovia, într-o formulă PSD-USR, eu şi Vlad Alexandrescu am susţinut cauza României şi avem acum Codrii Seculari de la Slătioara incluşi în lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Plecasem de acasă, amândoi, fără nicio speranţă, pentru că ştiam cam cum va arăta raportul membrilor titulari, România având statut de observator. Dar ne-am coalizat cu alte ţări europene şi Suceava a mai câştigat un brand UNESCO.
– Cât din viaţa dumneavoastră este politică?
– Puţin. Nu sunt genul să fac politică non-stop, dar nu sunt nici genul care agaţă haina politică în cuier, să îmbrace apoi salopeta şi să plece în munţi. Facem politică şi când vorbim despre ce punem copilului pe masă, dar şi când vorbim despre cum va arăta viitorul an şcolar. Politică facem şi când vorbim de funcţionarea şcolilor, de avizele sanitare sau de securitate la incendii. Prefer discuţiile, multe tehnice, în zona mea de competenţă. N-am profesat doar în politică, ci şi în administraţie, în zona privată, deci pot spune că mai cunosc într-o oarecare măsură şi turism, management, proiecte europene.
De 15 luni, în judeţ, nu a mai continuat nimic
– Eraţi mai tânăr decât predecesorii dvs. la conducerea judeţului. A contat asta în relaţia cu comunitatea suceveană?
– Poate. Ştiu însă că am încercat să trec bariera stereotipurilor de întâlniri cu muzică populară, dominante la noi în judeţ. Important mi se pare să serveşti în egală măsură mai multe categorii de public. La asta m-am gândit când, la 50 de ani de aviaţie la Suceava, am organizat primul show aviatic post-revoluţionar. O realizare de care sunt foarte mândru este şi Transrarăul, pe care l-am introdus în circuitul naţional şi poate şi internaţional, al treilea traseu din România după Trasalpina şi Transfăgărăşan şi singurul deschis şi pe timp de iarnă.
– Aţi plecat de la Consiliul Judeţean de circa 15 luni. Ce proiecte ar fi trebuit să continue şi n-au mai continuat între timp?
– De fapt, n-a mai continuat nimic. În campanie se spunea că centura Sucevei va fi gara în trei luni. Într-adevăr au trecut trei luni… şi un an şi nu s-a întâmplat nimic. Gazul la Vatra Dornei, tot în trei luni, şi tot nimic. Pârtia de la Câmpulung, n-am nicio speranţă că va fi gata anul acesta. Pe proiectul de management al deşeurilor tot nu avem nimic nou, în condiţiile în care la Moara treburile erau finalizate în proporţie de 100% şi la Pojorâta, de 91%.
– Până la urmă, la Pojorâta, chiar va fi „groapă de gunoi”?
– Vă spun sincer, de Pojorâta chiar mă bucur că nu este gata, dar acesta ar fi subiectul unui foileton de câteva săptămâni. Pe acest proiect, în mandatul de preşedinte al Consiliului Judeţean, am fost legat cu mâinile la spate. Renunţând la Pojorâta ar fi trebuit să dăm înapoi toţi banii obţinuţi din Fondul European de Dezvoltare, inclusiv cei folosiţi pentru închiderile gropilor de gunoi. Cei care ne critică mai mult decât merităm trebuie să ştie că din acei bani am închis groapa de la „Călău” pe valea Sucevei, care era un dezastru. Acum vin oameni la picnic şi la pescuit acolo. La fel s-a procedat cu groapa de gunoi a Dornei, de pe Bistriţa Aurie, cu groapa de la Câmpulung Moldovenesc de pe râul Moldova, la fel cu groapa de gunoi de la Gura Humorului. Toate s-au ecologizat şi zonele au fost recâştigate din banii aceluiaşi proiect. În ce buzunar am fi găsit fonduri ca să facem ce am făcut cu gropile de gunoi ca să nu mai vorbim de dotările cu utilaje, pubele, platforme de colectare etc., dacă dădeam banii înapoi?
Adevărul despre centura Sucevei
– Într-o declaraţie de presă, pomeneaţi despre „adevărul” despre centura Sucevei. Care ar fi acela?
– Aoleu, alt foileton… Ultima exprimare publică oficială în legătură cu subiectul a fost a ministrului Răzvan Cuc, care a declarat că proiectul tehnic al tronsoanelor 2 şi 3, la care CNAIR lucrează de doi ani, fost respins. De ce l-o fi respins oare? Pentru că avea coperţile îndoite şi „urechi” la paginile din interior?! Nu de asta, ci pentru că, tehnic, proiectul la centura Sucevei este neconform. Acolo este o mare bătaie de joc. S-a conceput o variantă de ocolire a Sucevei trasând cu creionul peste parcelele expropriate ale domnului X şi ale domnului Y pe care statul român a dat bani cu nemiluita. De la Ştefan cel Mare şi poate dinaintea lui nimeni n-a construit ceva acolo. Pentru că dezvoltatorii imobiliari din vremea Muşatinilor nu au considerat interesantă zona? Nu, ci pentru că acolo dealul curge la vale. Dar nişte tăntălăi cu interese ce vor fi poate într-o zi demonstrate au scris din birou acel traseu. Nu cred că acolo va fi construită o centură decât dacă statul îşi asumă şi o lucrare de consolidare a dealului, amplă şi foarte costisitoare. Parte din centura trasată acolo s-a scufundat deja, dar cineva spunea că au mai rămas vreo 15% din ea, se toarnă asfalt şi gata, merge. Dar dacă dealul o ia din nou la vale în timp ce un autocar cu copii sau orice altă maşină trece pe acolo? La zidul morţii au murit patru oameni. A răspuns cineva la idioţenia unui proiectant de a pune un bloc imens în mijlocul unui drum de mare viteză? Mi-e greu să cred că cineva din CNAIR sau din minister îşi va asuma continuarea celor 7 km de centură în maniera în care au fost proiectaţi şi cu banii prevăzuţi iniţial.
– Ce-i doare cel mai tare pe sucevenii care vin la cabinetul dvs. parlamentar?
– Pământul. Cam 80% dintre cei care ni se adresează au această problemă. În România a fost un întreg balamuc cu retrocedările. Procedeul a fost în etape, pământul s-a dat prin comisii locale de fond funciar în maniere mai mult sau mai puţin discutabile. S-au învrăjbit vecini, rudele între ele, s-au trezit oamenii cu moşteniri ce nu pot fi operate, alţii deţineau terenuri pe care le cumpăraseră în baza unor hârtii fără valoare legală. Din păcate, nu noi le putem rezolva problemele acestea chiar dacă oamenii aşteaptă să folosim o baghetă magică. Tot ce le putem spune este să-şi ia un avocat şi să caute soluţii la instanţă, ceea ce nu-i încântă deloc.
Campusul universitar de la Moara, singurul proiect, după Aeroport, cu adevărat important pentru viitorul Sucevei
– Cum ar arăta un judeţ Suceava ideal, în viziunea dvs.?
– Spun doar că Suceava este un judeţ complicat. Pare simplu aşa frumos, bucolic, deschis, transparent, cu oameni primitori, cu diversitate etnică şi culturală, dar este un judeţ cu multe dificultăţi. Din punctul meu de vedere, greşeala a fost că nu s-a luat în calcul dezvoltarea unitară a unor proiecte ample. De exemplu s-a aplicat formula ca fiecare comună să-şi facă sistem de alimentare cu apă şi canalizare propriu. Este o mare prostie să pui un primar de munte să aplice singur pentru o staţie proprie de epurare, propriul sistem de canalizare, propria reţea de apă, când el are 1000 de consumatori. Eficientă ar fi fost cuplarea mai multor spaţii geografice, cu mai mulţi consumatori, la un sistem comun. Judeţul Suceava ar fi putut arăta fantastic în condiţiile în care am fi reuşit să impunem proiecte pilot, dar care din păcate nu sunt acceptate la Bucureşti. A durat, de exemplu, un an de chin să putem înfiinţa la liceul din Vicovu de Sus două clase de industrie a pielăritului, zona fiind perfectă pentru asta. A trebuit modificată curricula pentru că până atunci băieţii făceau tâmplărie şi fetele confecţii, iar în zonă nimeni nu angaja aşa ceva. Aş fi vrut să pot vorbi şi despre realizarea campusului universitar de a Moara, singurul proiect cu adevărat important al judeţului, după Aeroport. Era o idee din 2015, un proiect a cărui finalizare era prevăzută pentru la anul, cu ocazia Centenarului. Nu un poduleţ, nu un gărduţ, nu o medalie sau o diplomă, ci un campus universitar care ar da, cu adevărat, o şansă Sucevei pentru viitor. Conducerea universităţii s-a zbătut, a ieşit un proiect care arată foarte bine, dar, când să meargă mai departe, s-a schimbat guvernarea.
– Cu ce credeţi că existaţi în memoria colectivă a sucevenilor?
– Cu ce voi rămâne în memoria colectivă vom vedea peste 100 de ani. În momentul actual, puţini ştiu că am preluat Cetatea de Scaun la un sfert din lucrări şi am terminat-o. Nu eu, pentru că eu n-am cărat o roabă acolo, ci cu administraţia pe care am coordonat-o. Că refacerea Aeroportului, care era complet distrus, a început în 2013 şi în 2015 am terminat-o şi că am negociat cu Wizz Air un an de zile pentru că la un număr de 30.000 de pasageri anual, cât aveam în 2012, nicio companie nu ne lua în calcul. Spitalul Judeţean este iar un reper important pentru mine. N-am reuşit încă să devenim un brand naţional la acest capitol, dar faptul că avem cea mai modernă unitate de primire urgenţe după Bucureşti, cred că e de considerat. Trec şi Transrarăul, despre care am mai vorbit, cu care ne „batem” într-un top naţional.
– Ce v-aţi dorit mult şi nu s-a întâmplat cât aţi fost preşedintele judeţului?
– Mi-am dorit extraordinar de mult ca, de 1 Decembrie, de Ziua Naţională, la paradele cu militari, soldaţi în costume de epocă, tancuri, maşini de toate felurile, să-i aud pe suceveni cântând Imnul Naţional. Am dat într-un an steguleţe tricolore cu textul, dar nu… Cu excepţia copiilor, oamenii au rămas apatici, fără entuziasm. Păcat, pentru că acolo, în versurile acelea, este un mesaj, este vorba despre România.
Comentarii