În judeţul Suceava, în luna august

Numărul copiilor vaccinaţi antirujeolic s-a dublat

> Refuzurile la vaccinare au scăzut de la 12%, la sub 7%    

 Directorul executiv al DSP Suceava, medicul epidemiolog Cătălina Zorescu, a declarat ieri că în cursul lunii august au fost vaccinaţi antirujeolic 3839 de copii din judeţul nostru, numărul copiilor vaccinaţi fiind aproape dublu faţă de luna iulie, când a fost raportată vaccinarea a 2006 copii atât din lotul de bază, cât şi din rândul restanţierilor.

„Procentul de acoperire vaccinală rămâne totuşi suboptimal, dar considerăm că, dacă se merge în acest ritm, până la sfârşitul anului îi vom recupera pe cei mai mulţi dintre restanţieri. Ne bucură totuşi faptul că a scăzut procentul refuzurilor la vaccinare de la 12% la sub 7%” a spus Zorescu.

Ea a precizat că prin derularea campaniei de informare de către autorităţile sanitare, dar şi de către cadrele medico-sanitare şi de asistenţii comunitari din judeţ cu privire la importanţa vaccinării copiilor, s-a constatat o creştere a numărului copiilor vaccinaţi antirujeolic, nemaifiind înregistrate cazuri noi de îmbolnăvire.

Medicul a făcut apel la părinţi să-şi vaccineze copiii, mai ales că odată cu debutul noului an şcolar se regrupează colectivităţile de copii şi creşte riscul transmiterii unor infecţii.

Zorescu a spus medicii de familie din judeţ dispun de dozele de vaccin ROR necesare imunizării copiilor pentru perioada următoare.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!