Încasările la Primărie lasă de dorit

> „Fac din nou apel la agenţii economici şi la cetăţeni, cei care ştiu că au restanţe sau rate scadente la data de 30 septembrie, să vină să plătească” a spus, ieri, edilul-şef

 În municipiul Suceava, s-a declanşat numărătoare inversă pentru executarea lucrărilor de investiţii din acest an. Primarul Ion Lungu a declarat ieri, în cadrul comandamentului de analizare a stadiului intervenţiilor, că în această parte a ţării iarna vine mai repede şi că, efectiv, se va putea lucra doar până cel târziu pe 31 octombrie. Pe de altă parte, şeful executivului municipal a ţinut să sublinieze că problema cea mai mare o reprezintă lipsa fondurilor pentru achitarea contravalorii lucrărilor făcute până acum, o cauză reprezentând-o şi neîncasarea taxelor şi impozitelor datorate de persoanele fizice şi persoanele juridice. Termenul-limită pentru onorarea obligaţiilor pe 2017 este sfârşitul lunii în curs, în vederea bunului mers al treburilor, ocupantul fotoliului administrativ din Areni contând şi pe sumele adunate de la contribuabili.

„Încasările la Primărie lasă de dorit. Avem de încasat circa 15 milioane de euro, de aceea, banii la Primărie, astfel încât să o putem scoate la capăt” a declarat Ion Lungu.

Potrivit execuţiei bugetare, la jumătatea anului 2017, din impozitul pe teren, comparativ cu anul trecut, de la agenţii economici, la bugetul local se adunase cu 7,24% mai puţin.

Primarul Ion Lungu a precizat că, după 6 luni, veniturile proprii au fost de 78,73 de milioane de lei, în comparaţie cu 72,58 de milioane de lei, în urmă cu un an, sporul fiind de 8,33%. În total, din impozitul pe proprietate se strânsese cu 3,2% mai mult. La acest din urmă capitol, persoanele fizice au achitat, în contul impozitului pe clădiri, cu 1,76% mai mult, la impozitul pe teren cu 4,8%, iar la impozitul pe mijloacele auto cu 3,7% în plus. (AVA) 

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: