Comportamentul şoferilor care se suie la volan după ce au consumat băuturi alcoolice, în momentul în care dau de un echipaj de poliţie pornit pe controale în trafic, este diferit de la o persoană la alta. Unii neagă tot, alţii schimbă locurile cu pasagerul din dreapta, unii încearcă să scape prin fugă, alţii… Aşa cum s-a întâmplat şi pe DJ 291A, pe raza comunei Zamostea, cu un tânăr de 25 de ani. Un echipaj din cadrul Secţiei 13 Poliţie Rurală Bălcăuţi a identificat autoturismul condus de acesta, doar că, la vederea autospecialei de poliţie, şoferul şi-a schimbat brusc direcţia de mers şi a oprit, după care a coborât din vehicul. Conducătorul auto, identificat de poliţişti ca fiind un localnic, prezenta o evidentă halenă alcoolică, motiv pentru care poliţiştii i-au solicitat să se supună testului cu aparatul etilotest. Însă acesta a refuzat, iar la spital, în prezenţa personalului medical, a refuzat şi recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Ce nu a putut refuza este dosarul penal pe care oamenii legii l-au întocmit pe numele său.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii