Kim Kardashian şi Kanye West aşteaptă un al treilea copil

Starleta de reality-show Kim Kardashian şi rapperul Kanye West, care alcătuiesc unul dintre cele mai faimoase cupluri din industria de divertisment, vor deveni părinţi pentru a treia oară, în ianuarie, cu ajutorul unei mame-surogat. Al treilea copil al cuplului va fi o fetiţă, au anunţat mai multe tabloide americane, citate de AFP. „Toată familia e în al nouălea cer. Kim căuta o mamă-surogat de mai multe luni şi a găsit abia recent candidata perfectă” pentru a naşte al treilea copil al cuplului, care are deja o fiică, North, şi un fiu, Saint, a dezvăluit o sursă. TMZ, un site specializat în publicarea de articole despre celebrităţi, afirmă că al treilea copil al cuplului, care va fi o fetiţă, urmează să se nască în ianuarie şi că mama-surogat, care nu are voie să îşi vopsească părul sau să facă baie în jacuzzi, a primit din partea celor două vedete americane suma de 45.000 de dolari.

Potrivit aceluiaşi site, Kim Kardashian, victima unui violent jaf armat comis în toamna anului trecut la Paris, a suferit din cauza unei afecţiuni a placentei, care i-a provocat complicaţii medicale severe în timpul celei de-a doua sarcini şi care ar putea să îi pună viaţa în pericol dacă ar fi decis să rămână însărcinată pentru a treia oară.

Revista People a enumerat o serie de artişti de seamă din industria de divertisment care au apelat la ajutorul mame-purtătoare. Pe această listă se află actorii Sarah Jessica Parker şi Matthew Broderick, cântăreţii Michael Jackson şi Elton John şi top-modelul Tyra Banks.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: