Motto: „Vita brevis…”
(lat. „Viaţa este scurtă”)
Aproape că nu s-a amintit despre proclamarea independenţei Republicii Moldova pe data de 27 august 1991, eveniment de la care au trecut, iată, 26 de ani. Atunci a fost o perioadă favorabilă reunirii Basarabiei cu România, dar s-a ratat ocazia din mai multe motive inventate post factum. Putem vorbi acum despre un dezinteres al României pentru Basarabia şi pentru basarabeni, cărora li se mai spune încă fraţii noştri, de care îşi aduc aminte politicienii (unii dintre ei!) numai în campaniile electorale. Pe parcursul celor 26 de ani de la proclamarea independenţei, România, prin subminarea şi distrugerea economiei naţionale, a dat lovitura de graţie Unirii, ducând-o într-un timp nedeterminat, împăcându-se cu existenţa a două state româneşti, cu orientări politice diferite. Totuşi, observăm că în timpul scurs s-a făcut un progres evident în folosirea limbii române de către tot mai mulţi moldoveni, renunţând ei la „limba moldovenească”, deşi curentul separatist se manifestă zgomotos prin gura lui Dodon. Unirea, bag seamă, nu s-a putut face fiindcă n-a existat, de o parte şi de alta a Prutului, o voinţă generală de unitate, peste capul marilor puteri şi peste capetele opoziţiei interne.
Dar să-i lăsăm pe ei cu ale lor, că şi noi avem destule ale noastre: atâta dezbinare şi burzuluială că-ţi vine lehamite, ca şi cum o parte a societăţii este pusă să facă numai rău şi în ciudă, iar cealaltă parte acuză, arată cu degetul, minimalizează, persiflează, demolează, proclamând, în orice ocazie, că doar ei, ei şi numai ei, sunt capabili să facă binele. Ai fi crezut că toată ranchiuna şi critica se vor îndrepta, măcar pentru un timp, asupra lui Tudorel Toader şi a „legilor” sale. Da’ de unde! Legea pensiilor e făcută cârpă de frecat podelele, toţi se pricep, toţi îşi dau cu părerea, că ar trebui ca Lia Olguţa Vasilescu s-o lase mai moale cu explicaţiile, că cine a avut de înţeles a înţeles, iar cine nu vrea să se audă decât pe el să fie lăsat să se bălăcească în vorbăria inutilă. Au mai scos una gogonată de tot: guvernul, bănuiesc că nu statul tot, adică noi, prin premierul Mihai Tudose, vrea să pună mâna pe pensiile private, că nu mai are bani de rulment şi i-ar prinde bine pilonul II de pensii. Tudose a spus una şi bună: pensiile private sunt rău administrate şi ar face bine ca măcar o parte să fie administrată de stat. De stat? a făcut spume la gură toată reacţionărimea fudulă. Vedeţi, apologeţii capitalismului dâmboviţean nu acceptă că statul poate fi şi un bun administrator. Curios, bat din gură în loc să întrebe pe cel mai umil economist care-i adevărata faţă a pilonului II de pensii. Lătrăii vor fi surprinşi să afle că, dacă vor să-şi scoată banii depuşi pentru pensie privată, vor scoate mai puţin decât au depus! De altfel, am spus-o şi altă dată, suma strânsă pentru pensiile private nu este destul de mare ca să merite efortul de a fi fraudată.
De fapt, la originea tuturor faptelor rele, iniţiatorul lor, nu este nici Tudorel Toader, nici premierul Tudose, nici Carmen Dan sau Lia Olguţa Vasilescu, ci Dragnea, el e capul răutăţilor, tartorul suprem, geniul răului care a furat somnul duşmanilor de toată mâna, preşedintele este îngrijorat, iar SUA – NATO se teme ca nu cumva Dragnea să pună mâna şi pe Deveselu. Dacă nu ieşea cu Daea prin satele şi ogoarele patriei, se zicea că stă toată ziua şi confecţionează scenarii alarmante, iar dacă a ieşit, de ce-a ieşit; că numai Ceauşescu aprecia recoltele şi număra câţi purcei a fătat scroafa CAP-ului. Nici preocuparea pentru averea lui nu lipseşte, nici câte amante are şi, în curând, când li se va da drumul pe străzile Bucureştiului, se va şti şi câţi porci are. Prezentarea lui ca sperietoare naţională, omniprezent şi omnipotent, poate aprinde imaginaţia multora şi l-a determinat pe Grindeanu să facă pasul înapoi şi să reintre în rândurile PSD-ului. Demonizarea lui Dragnea are un scop precis: dărâmarea guvernului şi ruperea coloanei vertebrale a PSD-ului. Adversarii politici, liberalii în special, au declanşat o campanie de anihilare a guvernării PSD-iste: nimic nu este bun, totul este populism ieftin, iar dacă pleacă Dragnea, drumul nostru spre putere este deschis. Se spunea că prin septembrie, de Ziua Crucii, cade guvernul, dacă liberalii se roagă şi nu vor mânca fructe cu seminţele dispuse în cruce. Poate că au plătit şi slujbe pentru asta, poate ajută şi Cel de Sus ca să se termine odată cu domnia tiranică a lui Dragnea şi PSD-ului. Dacă se mai pune şi de o moţiune de cenzură, rezultatul poate fi pozitiv şi te trezeşti la guvernare fără multă trudă: guvernul paralel, liberal, preia puterea de la guvernanţii incompetenţi ai lui Dragnea şi Tudose.
Sigur, ne putem îmbăta cu apă rece, că sondajele de opinie spun altceva, nu spun chiar tot ce-ar trebui, dar spun destul ca să înţelegem că mai este cale lungă până la căderea guvernului. Ei, l-aţi văzut pe Dragnea cu cămaşă cusută cu motive populare? Se va găsi cineva care să spună: „Iată marele patriot!”. Şi defăimarea continuă…
Comentarii