Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat, joi, că pentru extinderea şi modernizarea Secţiei de Cardiologie din cadrul SJU Suceava a fost finalizată procedura de achiziţie, fiind selectată şi firma care va executa lucrările din cadrul proiectului, iar în prezent se lucrează la proiectul tehnic.
Flutur a spus că investiţia, care va fi realizată pe o suprafaţă de peste 600 mp, va permite creşterea capacităţii de cazare cu 25 de paturi, care se adaugă la cele deja existente.
„Din păcate, viaţa arată că în ultimul timp acest domeniu al cardiologiei are foarte mulţi oameni luaţi în evidenţă, iar noi trebuie să ne pregătim, să ne dotăm în mod corespunzător” a mai spus Flutur.
























Comentarii