Frumosu

Pârjol din cauza unei ţigări aruncate la întâmplare

> Flăcările au înghiţit mai multe bunuri, din două gospodării învecinate > O femeie în vârstă de 33 de ani a avut nevoie de asistenţa paramedicilor SMURD

Flăcări violente au cuprins, în câteva minute, miercuri după-amiază, mai multe construcţii ridicate în bătăturile a două gospodării situate pe raza localităţii Frumosu. Alarma a sunat la Detaşamentul de Pompieri Câmpulung Moldovenesc în jurul orei 18.16, salvatorii militari deplasându-se la faţa locului împreună cu lucrătorii serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă Frumosu şi Vatra Moldoviţei. Nu mai puţin de şase autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD au intervenit pentru localizarea şi lichidarea incendiului.

„La sosirea echipajelor, ardeau trei anexe gospodăreşti, existând oricând pericolul de propagare al flăcărilor şi la clădirile învecinate” ne-a declarat plt.adj. Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava.

În ciuda intervenţiei susţinute a pompierilor, lupta cu flăcările ducându-se pe parcursul a 3 ore, focul a transformat în scrum un adăpost de animale ridicat pe o suprafaţă de 80 mp, o magazie pe 40 mp, circa 5 tone de furaje, 2 mc lemn de foc şi mai multe unelte gospodăreşti. Flăcările au afectat şi magazia unei gospodării învecinate, care a ars pe o suprafaţă de 40 mp. Tot aici, s-au mai transformat în scrum şi circa 1.200 kg de plante furajere, unelte gospodăreşti şi s-au degradat pereţii unei bucătării de vară şi astereala acoperişului acesteia. „Incendiul a izbucnit în interiorul adăpostului de animale, cel mai probabil din cauza jarului sau scânteilor provenite de la un rest de ţigară nestinsă, de la care s-a aprins fânul depozitat în interior” ne-a mai declarat plt.adj. Alin Găleată.

Pe timpul intervenţiei, paramedicii SMURD au acordat primul ajutor medical unei femei în vârstă de 33 de ani, care a suferit un atac de panică. Ulterior, după ce şi-a mai revenit, femeia a refuzat transportul la o unitate spitalicească.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI