De-o vreme, îmi fac bucurii din ce am la îndemână. Am bucuriile alea mari – că ai mei sunt, cât de cât, sănătoşi, că feciorul meu e mulţumit de viaţa pe care o trăieşte, că e pace, în colţul nostru de lume, că nu a fost cutremur… Şi mai am bucuriile alea mici, pe cale le culeg din jur, în fiecare zi, câte una de unde apuc, de la cine apuc. De la câte un patruped blănos, dintr-o carte, de la o floare, de la cei din jurul meu, mai apropiaţi, de la oameni din depărtări pe care mi-i apropie internetul.
Citesc, la una din fetele dragi mie ce trăieşte în Suedia, despre vacanţa petrecută de un coleg al său, suedez, în România. Despre ce i-a plăcut şi ce nu în capitală, despre drumurile proaste care străbat locuri minunate, despre cât de frumoase sunt Braşovul şi Sighişoara, despre istoria interesantă a locurilor prin care a trecut, despre chelneri nu întotdeauna amabili. Şi vine peste mine mica mea bucurie, în fapt de seară: „Bucovina i-a impresionat în mod special. Liniştea din curţile mănăstirilor, icoanele, oamenii simpli, dar foarte primitori şi amabili, mâncare deosebit de bună peste tot, preţuri decente şi chiar mici în unele locuri. Cel care avea căsuţa din Bucovina unde au stat (mică afacere privată, mâncare din grădină) cică a fost de luat acasă, de o amabilitate de excepţie.”
Am fost la suedezi acasă, printre ei îşi trăieşte viaţa fiul meu. Am prins acolo un sfârşit de martie, cu vreme schimbătoare, care punea mai tare în evidenţă, parcă, amabilitatea şi căldura oamenilor despre care aveam, să fiu iertată, tot felul de păreri preconcepute, venite din necunoaştere, nu din altceva. Nu idealizez, am stat doar două săptămâni, suficient însă cât să decretez că suedezul ştie ce înseamnă buna creştere şi politeţea, ce e aia muncă făcută cu cap, cu rost. Nu mă apuc să îi laud eu acum, nu e cazul, cert e că mi-au oferit argumente, în scurta perioadă petrecută acolo, să pun bază pe judecata lor.
Cuvintele frumoase despre oamenii şi locurile de aici ale supusului regelui Gustav vreau să le aflaţi şi domniile voastre, poate vă fac o bucurie, cum mi-au făcut mie rândurile prietenei mele. E posibil ca oaspetele suedez să le fi adresat direct gazdei sale, dacă nu, poate află de aici, din gazetă, s-o fi ştiind ea cine este. Cert este că, pentru mine, cu mândria de bucovineancă crescând pe măsură ce citeam, alimentată şi de câteva comentarii la fel de onorante pentru locuitorii Ţării Fagilor, ziua monotonă s-a sfârşit frumos: „Bucovina este de excepţie!”
Mi s-a întâmplat să mă mai ia cineva aşa, în zeflemea şi să-mi arunce în faţă un „moldoveanco!” (nu că n-aş avea argumente să demonstrez cât de minunaţi îs moldovenii, atunci când sunt!) iar eu să mă învârtoşez şi să răspund, înţepată sau zâmbind, în funcţie de contextul în care fusesem etichetată: „Îs bucovineancă!”. Uite de asta!
Comentarii