Viteza prea mare i-a adus un dosar penal pentru alte nereguli

A apăsat puţin prea tare pedala de acceleraţie, iar acum va trebui să răspundă în faţa procurorilor într-un dosar întocmit pe numele său, dar nu pentru viteză, ci pentru alte nereguli, mult mai grave. A intrat în atenţia oamenilor legii după ce un echipaj rutier din cadrul Poliţiei Oraşului Gura Humorului a oprit pentru control pe DN 2E, în comuna Pârteştii de Jos, un autoturism cu număr de înmatriculare provizoriu. La volan, el, un bărbat de 66 de ani, din municipiul Suceava, înregistrat de aparatul radar rulând cu viteza de 81 km/h, pe un sector de drum cu viteză maximă admisă de 50 km/h. Pentru asta se ia amendă şi se scad puncte, dar suceveanul a dat de necaz când, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, poliţiştii au constatat că are permisul de conducere reţinut pentru infracţiuni la regimul rutier, iar autoturismul este neînmatriculat, autorizaţia de circulaţie provizorie fiind expirată de mai bine de o lună. Singurul lucru bun a fost că nu consumase băuturi alcoolice înainte de a porni la drum. Acum însă trebuie să răspundă în faţa legii pentru comiterea infracţiunilor numite „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată” şi „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat”.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI