Mulţi dintre noi, cei care ne-am născut în acest spaţiu românesc – Basarabia -, s-ar putea să nu ştie că aici există munţi. În literatură, în poezie, în teatru, în artă în general, în mass-media etc. există munţi ai latiniei, ai scrisului, ai moralităţii – valori de care are nevoie R. Moldova, în condiţiile de nesiguranţă socială, de inversare a valorilor naţionale. Şi pentru a vedea înălţimea acestor piscuri, trebuie tu singur să arunci spirit peste lume, pentru a aprecia aceste valenţe. Asemenea explorări intelectuale le-a făcut, de-a lungul carierei sale diplomatice, Vasile Nanea, în cartea sa „Diplomaţie pe baricade”. O carte în care au încăput „artizanii Renaşterii, slujitori ai culturii, prezentul viu basarabean”, după cum scrie academicianul M. Cimpoi în prefaţa acesteia.
Prezenta carte este asemenea cuminecăturii, autorul împărtăşeşte o iubire din care se hrăneşte şi împarte şi celorlalţi o „iubire specială pentru Basarabia şi toată ţara câtă a fost, de la Nistru până la Tisa, prosperă şi civilizată” (pag. 13). O invitaţie cititorului pentru a-l face elitist ca şi personajele cărora le conturează un portret muiat în gir. Scrie despre „cele două meleaguri eminesciene şi enesciene, născătoare de atâtea alte mari valori spirituale comune” cu îndemnul spre cei de la Bucureşti: „Români, să nu uităm Basarabia!”(pag. 13). Spectacolul unic al Basarabiei e atât de bine regizat în scrisul plăcut, empatizat într-o diplomaţie caldă a autorului, aşa încât „sărutul Liubei pe obraz” (pag. 18) sau răspunsul celor două femei încurcate şi ele în limbile lui Esop, care e mai dulce – româna sau moldoveneasca – face parte din „românii uitaţi” din Basarabia.
Şi cum Eminescu în „Epigonii” a construit câte un templu poeţilor care „au scris o limbă ca un fagure de miere”, V. Nanea a înălţat câte un munte pentru mari oameni din Basarabia cu „elanuri spirituale” şi capabili de „fapte voliţioniste” (M. Cimpoi). Astfel, poetul Grigore Vieru „emană bunătate, blândeţe şi simplitate. Are în el ceva de sfânt sau de înger”. La fel „după ce vorbeşti cu Nicolae Dabija ai senzaţia că ai fost la biserică şi te-ai împărtăşit. Astfel, te întorci acasă cu sufletul mai uşor, mai curat, simţi că ai ceva sfânt în tine”. În ochii lui Vasile Nanea, Basarabia ar fi mai săracă fără „figura legendară a culturii… unde continuă să fie un lider spiritual de necontestat” Ion Ungureanu. Într-o schiţă de creion e greu să alegi între două măiestrii artistice cine are mai mult har, când trebuie să apreciezi un jurnalist de excepţie. Despre Constantin Tănase, cel cu un nume predestinat, scrie: „Când discuţi cu acest om, trebuie să fii ascuţit de la natură, adică iute la minte, să gândeşti repede. Dar să ai şi umor. Talent gazetăresc cu carul, polemist înverşunat, te obligă să te gândeşti la marii jurnalişti români”. Nu putea să lipsească din această carte un alt munte dacic „de o sobrietate intelectuală caldă, iubit şi preţuit de multă lume, aşezat deasupra lucrurilor mici sau a intrigilor umane”. Acesta e academicianul Mihai Cimpoi „ce se impune din prima clipă cu a lui comportament sadovenian”.
Scria despre Gr. Vieru că este „un om predestinat să lumineze”. În această carte, Vasile Nanea transcende prin lumina diplomaţiei sale comorile valorice ale Basarabiei, predestinat el însuşi să spună un adevăr uitat, doar de unii, „cum poate fi cineva soră cu mama ei?!”. Iar de pe baricade prezentul viu basarabean – N. Botgros, E. Loteanu, V. Matei, Ana şi Alexandru Bantoş, A. Vartic etc. sunt titluri de nobleţe româneşti.
SILVIA STRĂTILĂ
Chişinău
Comentarii