Vernisajul expoziţiei internaţionale de Grafică Satirică BUCOVINA – ROMÂNIA, vineri, la Muzeul de Ştiinţele Naturii

La Muzeul de Ştiinţele Naturii din Suceava va avea loc vineri, 30 iunie a.c., la ora 12, vernisajul expoziţiei internaţionale de Grafică Satirică BUCOVINA – ROMÂNIA, eveniment organizat de Muzeul Bucovinei, Consiliul Judeţean Suceava şi Asociaţia „Gândeşte” – gandeste.org.

Potrivit organizatorilor, la cea de a XI-a ediţie a expoziţiei internaţionale, care a avut drept temă „Think Europe?!”, s-au înscris în concurs 234 de caricaturişti, cu 747 de caricaturi, din 54 de ţări.

„Chiar de la început, de la primele ediţii, această competiţie a crescut atât în numărul de participanţi, cât şi în calitatea lucrărilor trimise, fiind popularizată de multe site-uri de specialitate din lume. Pentru această ediţie, FECO a apreciat evenimentul de la Suceava cu patru stele (din cinci)”, arată organizatorii într-un comunicat de presă.

Juriul expoziţiei, format din caricaturiştii Mihai Pânzaru-PIM, George Licurici şi Ovidiu Ambrozie Bortă-BOA, împreună cu reprezentanţii Asociaţiei „Gândeşte”, au stabilit caricaturile pentru expoziţia Internaţională de Grafică Satirică BUCOVINA – ROMÂNIA, precum şi lucrările premiate din acest an.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI