Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava, inspectorul şcolar Cezar Anuţei, a precizat, joi, într-un comunicat de presă, că probele scrise ale bacalaureatului vor fi susţinute de candidaţi în 16 centre de examen.
Anuţei a spus că, din totalul celor 19 centre de examen propuse iniţial de IŞJ Suceava, MEN a aprobat 16 centre de examen în urma rearondărilor, cinci centre urmând să funcţioneze cu două subcomisii. El a mai spus că, potrivit legislaţiei, un centru de examen poate funcţiona dacă are minimum 250 de candidaţi.
Astfel, din cele 16 centre de examen din judeţul nostru, şase vor funcţiona în municipiul Suceava, respectiv la Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare”, la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”, la Colegiul Naţional „Petru Rareş”, la Colegiul Naţional de Informatică „Spiru Haret”, la Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” şi la Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir”, centru la care este arondat şi Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară.
În municipiul Fălticeni, centrele de examen sunt organizate la Colegiul Naţional „Nicu Gane” şi la Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu”, ce are arondat şi Colegiul „Vasile Lovinescu”.
La Gura Humorului, centrul de examen va funcţiona la Colegiul „Alexandru cel Bun”, cu două subcomisii: Colegiul „Alexandru cel Bun” şi Liceul Tehnologic „Tomşa Vodă” Solca.
În municipiul Rădăuţi vor funcţiona două centre de examen, organizate la Colegiul Naţional „Eudoxiu Hurmuzachi”, cu două subcomisii, respectiv Colegiul Naţional „Eudoxiu Hurmuzachi” şi Liceul Tehnologic Special Bivolărie, la Colegiul Tehnic Rădăuţi şi la Colegiul „Andronic Motrescu”, unde sunt două subcomisii: Colegiul „Andronic Motrescu” şi Colegiul Tehnic „Laţcu Vodă” Siret.
În Câmpulung Moldovenesc sunt două centre de examen, organizate la Colegiul Naţional „Dragoş Vodă” şi la Colegiul Naţional Militar „Ştefan cel Mare”
La Vatra Dornei va funcţiona un singur centru de examen, la Liceul Teoretic „Ion Luca”.
Un alt centru de examen va funcţiona şi la Liceul Tehnologic „Ion Nistor” Vicovu de Sus.
Comentarii