În perioada 8 – 10 iunie 2017, Centrul Bucovinean de Artă pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Româneşti Cernăuţi, Şcoala Populară de Artă şi Civilizaţie Românească „Ciprian Porumbescu” au organizat una dintre cele mai de amploare acţiuni culturale din regiunea Cernăuţi, Festivalul-concurs internaţional de muzică populară românească „În grădina cu flori multe”, care a ajuns la a XIII-a ediţie.
Această acţiune are următoarele obiective: • afirmarea, lansarea şi încurajarea tinerilor interpreţi, promovarea şi stimularea celor mai autentici şi mai talentaţi propagatori ai cântecului şi dansului popular românesc; • implicarea eficientă a mijloacelor mass-media locale, regionale şi naţionale în procesul de valorificare scenică şi promovare a potenţialului artistic şi creativ al tinerilor interpreţi de muzică populară românească.
Ediţia actuală a festivalului a fost organizată în parteneriat cu Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Iaşi, Asociaţia „Prosmec” din Moţca, judeţul Iaşi, Centrul Cultural „Bucovina” al Consiliului Judeţean Suceava, cu sprijinul Consiliului Judeţean Iaşi, al deputatului poporului Ucrainei, adevărat român, Grigore Timiş, şi cu concursul Consulatului General al României la Cernăuţi. Acest eveniment, ca şi multe altele, organizate de Centrul Bucovinean de Artă, în ultimii ani, prin partenerii media, a cunoscut o remarcabilă creştere a audienţei, fiind o sărbătoare de suflet a românilor din nordul Bucovinei, Ţinutul Herţa şi nordul Basarabiei şi o unică rampă de lansare a tinerilor interpreţi de muzică populară românească din regiunea Cernăuţi.
Parada portului popular, încă una din acţiunile din cadrul festivalului, ce a plecat din faţa primăriei oraşului Cernăuţi spre strada Domnească, unde s-a cântat şi s-a dansat „Hora Unirii”, a devenit o carte de vizită a celei de-a XIII-a ediţii a Concursului internaţional de muzică populară românească „În grădina cu flori multe”.
Valorificarea culturii naţionale şi a tradiţiilor strămoşeşti, propagarea comorilor folclorice româneşti sunt scopurile acestei acţiuni, prin care Centrul Bucovinean de Artă doreşte să contribuie la prosperarea naţional-culturală a neamului în această zonă istorică.
Prestaţiile fanfarelor de la Chetriş şi Scobinţi (judeţul Iaşi), atât la paradă, cât şi în spectacole din cadrul festivalului, au dus vestea desfăşurării evenimentului în întreg ţinutul bucovinean. Pentru etapa finală a festivalului-concurs au fost selectaţi 60 de participanţi (peste 30 dintre ei sunt discipolii Şcolii Populare de Artă şi Civilizaţie Românească din Cernăuţi) şi opt formaţii din Ucraina, România, Republica Moldova şi Italia (Sicilia), cu vârste cuprinse între 6 şi 25 de ani, care au concurat la trei secţiuni: interpretare vocală, interpretare instrumentală şi formaţii. Concursul, ca de obicei, a constituit un bun prilej de evaluare a muncii depuse de profesori şi instructori în sprijinul copiilor cu aptitudini, pentru ca aceştia să-şi poată afirma talentul şi preocupările muzicale, nivelul de pregătire al concurenţilor fiind superior ediţiilor anterioare.
Marele premiu – trofeul festivalului – a rămas la Cernăuţi, fiind cucerit de discipola Şcolii Populare de Artă şi Civilizaţie Românească din Cernăuţi, solista Ana-Maria Calancea.
Cu premiul I pe lista câştigătorilor figurează: Sabrina Palamariu (Herţa, Cernăuţi), Valentin Buzumurga (Noua Suliţă, Cernăuţi), Adriana Lupu (Herţa, Cernăuţi), Bârsilă Petronela (Târgu Jiu), Vicovan Constantin (Hliboca, Cernăuţi), Emilia Nicorici (Noua Suliţă, Cernăuţi), Şeremet Elisabeta (Botoşani), Merca Tudor (Huedin, judeţul Cluj), Corbu Eduarda (Noua Suliţă, Cernăuţi), Onuţi Georgiana (Suceava, România).
În calitate de oaspeţi care au onorat Festivalul ”În grădina cu flori multe” au fost Eleonora Moldovan, consul general al României la Cernăuţi, Edmond Neagoie, consul, Zvetlana Preoteasa, reprezentant al Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni din Bucureşti, secretari din mai multe judeţe ale României, veniţi la Cernăuţi pentru participarea la un simpozion organizat de Centrul Bucovinean de Artă.
Tot în cadrul festivalului a avut loc şi lansarea de traduceri ale cărţilor „Ciocoii noi cu bodyguard” de Dinu Săraru (în limba rusă) şi „Memorii de război” de George Topîrceanu (în limba bulgară), efectuate de trăducătorul-interpret, fost consul la Cernăuţi, Corneliu-Ionel Ciubotaru.
Organizatorii acestei acţiuni culturale de anvergură au depus efort dorind să sublinieze relevanţa desfăşurării ei într-un spaţiu multietnic şi multicultural; ei susţin că identitatea culturală este elementul definitoriu pentru om şi cetăţean. Partenerii în organizarea acestui eveniment sunt animaţi de dorinţa de a susţine astfel de activităţi culturale pentru a-i ajuta pe tinerii creativi de etnie română din acest spaţiu istoric să-şi atingă aspiraţiile, fiind convinşi că datorită acestui sprijin, dar şi elanului, ambiţiei şi dorinţei tinerilor, prin propagarea şi valorificarea comorilor populare româneşti va fi păstrată vie flacăra românismului la Cernăuţi.
Iurie Levcic, directorul festivalului, preşedintele Centrului Bucovinean de Artă






























Comentarii