Motto: „Nu-i fiinţă cum e oaia
Nici ministru cum e Daia”
(Text adaptat momentului)
Este în firea noastră ca indivizi, dar şi ca popor, să facem haz de necaz, să râdem şi să luăm peste picior orice ni se pare a fi sau chiar este de tot hazul, dând cu tifla când ceva nu ne convine, ca şi cum din judecata noastră hazlie am avea de câştigat o întrecere de care pe care. De unele situaţii chiar trebuie să râzi, fie şi numai pentru că râsul e tonic (pentru societatea noastră e o benefică terapie, cum medicamentele sunt scumpe), nu numai că este o modalitate de îndreptare, că, uite, ce aveai să faci când doi miniştri ai cabinetului Grindeanu, cel al tineretului şi sportului şi cel al agriculturii, au încercat să demonstreze că raportul dintre oaie şi frunză este, pe drept, o problemă de filosofie populară. Într-adevăr, frunza Elenei Udrea, ca marcă a turismului românesc, se vestejise de tot, costase şi scump cu tot cu imn; chiar dacă ar fi rămas verde, de ce s-o schimbi şi s-o arunci dacă vine de la un ministru adversar politic? Ce putea să ne reprezinte mai bine decât frunza omniprezentă în jumătate de an? Ceva care este tot anul, oaia adică, idee îmbrăţişată entuziast de ministrul agriculturii, Daia, care, sfătos cum este, s-a lansat în aprecieri elogioase la adresa mioriţei, spunând că oaia e-n toate, ca partidul, şi că de la oaie avem lapte, brânză, lână şi miel. Întoarcerea la tradiţie, la coada oii, este mesajul domnului ministru şi, ca fost inginer agronom la CAP, legat organic de sat şi de ţăranul român, nu putea să nu împrumute expresiile lui şi modul lui de gândire. Prin anul 1947, era un ministru al agriculturii pe care-l chema (îmi amintesc bine?) Zăroni, ăla cu „Dragi râmniceni săraţi!”, aşa că cel actual nu a apărut pe un teren gol. Trecând peste toate, te poţi întreba cum de ministrul Daia nu-i pe lista de schimbare a lui Dragnea? Sau poate că este, cine ştie?!
De la un timp este furtună în PSD, percepută astfel de opinia publică, ţinută sub obroc de cei interesaţi, dar se vede treaba că s-a ajuns la un punct când Şeful cel Mare s-a dat la evaluat guvernul, evaluare care se va termina cu dat afară nişte miniştri sau tot guvernul, în frunte cu Grindeanu. Pare că primul ministru, vrând să iasă sau să scape de tutela partidului, se exprimă fără lacăt la gură, intrând în conflict şi cu Gabriela Firea Pandele care i-a spus de la obraz că ea este „organ” ales, nu numit, aşa cum este el, Grindeanu. Nu poţi să nu ţii cont de ce spune primarul general al Capitalei, mai ales că, ăsta, molan cum este, o fi strâns din gură la cererile primăriţei. Culmea e că „moartea” nu-ţi vine de la opoziţie, trebuie că se întâmplă ceva grav în interiorul partidului care suportă mai greu „tirania” lui Dragnea, care are dreptate, le arată programul de guvernare. Aşa cum s-a spus de mai multe ori, programul de guvernare atotcuprinzător şi ambiţios ar fi mers ceas într-o economie aşezată, fără disfuncţionalităţi şi dependenţe de banii europeni. S-a ajuns la vorba de duh a lui Văsălie: „Vezi, bă, dacă n-ai lucrul tău!”; era vorba de tren, că toate merg ca pe roate, până la bani. Într-un stat social, cu avere limitată, care dă la toţi, banii nu ajung, oricât de multe artificii ar face ministrul de finanţe. Era odată, demult, un ministru francez de finanţe, Colbert, pus de Ludovic al XIV-lea (Regele Soare) să-i facă rost de bani. Mercantilismul lui Colbert (avea pe mână toată economia!) a finanţat toate războaiele, nu puţine, ale lui Ludovic al XIV-lea, toată construcţiile militare şi civile, între care şi palatul Versailles. Adăugaţi că toată nobilimea şi clerul nu plăteau niciun fel de taxe şi impozite, primeau bani şi diverse alte beneficii de la rege. Şi noi, săracii de noi, ne cramponăm de legea salarizării, am vrea s-o dăm jos pe Lia Vasilescu, că ea face şi desface toate, dă bani prea mulţi la unii şi-i uită pe alţii! Or, ar trebui să se înţeleagă de toţi că legea e făcută pe subţire, şi chiar şi aşa nu se ştie de unde se vor scoate toţi banii. Ne permitem să dăm 30 de miliarde de lei sub formă de ajutoare sociale, pensii şi salarii? Este de condamnat? Nu putem fi de acord cu cei care spun că ne puteam lipsi de această lege, deşi toate partidele au vrut o lege a salarizării unice, care să excludă inegalităţile şi discrepanţele. Altceva trebuie spus: nicio lege, oricât de bună, de cuprinzătoare, nu poate mulţumi pe absolut toată lumea. Ce să mai spunem despre cei care iau banii, atâţia câţi sunt, iar apoi te spurcă. Să spunem că aşa-i de când lumea. Dar legea poate fi perfecţionată de către cei care vor veni la guvernare, ba, poate fi anulată toată sau parte din ea, dacă ar fi să ne luăm după gândirea politică şi economică a lui Cataramă. Până atunci, să urmărim cu atenţie ce face ministrul Daia, cum va ajunge la 50% produse româneşti în supermarketuri, cum va face producţia vegetală şi animală să ne sature pe toţi, cu mai puţine E-uri şi fără chimicale de vopsit în roşu pătlăgele verzi.
Comentarii