Relu Buliga, primul marcator al unei echipe de fotbal a Sucevei în primul eşalon valoric

 Unul dintre jucătorii emblematici ai CSM-ului din Suceava care a evoluat sub culorile alb-albastre atât înainte, cât şi în sezonul 1987-1988, în Divizia „A”, a fost Relu Buliga. Fotbalist recunoscut pentru „cerbicia” şi piciorul său stâng de excepţie, Buliga a fost primul marcator al echipei Sucevei, pe „Areni”, după promovare. Mai exact, mijlocaşul stânga a egalat la 1 în partida de debut în primul eşalon valoric, CSM Suceava – FCM Braşov, golul său dezlănţuind nu doar tribunele arhipline, ci şi coechipierii. Şi aşa s-a ajuns să câştigăm cu 3-1 în final, rezultat care i-a uimit pe mulţi. Dar să vedem ce spune Relu Buliga…

– Ce ai simţit la golul cu Braşovul şi cum rememorezi faza?

– Ştiu că stadionul era arhiplin şi că atmosfera era una incredibilă. A fost un corner de pe partea stângă, iar spectatorii strigau la unison „golul, golul…” Fundaşii braşoveni au respins şi eu am tras fără preluare, din demi-vole, cu stângul. Am auzit apoi cum au erupt tribunele şi i-am avut pe toţi colegii peste mine

– Ai pornit de la Vatra Dornei, aşa cum au mai făcut-o şi alţi jucători de valoare. Cum a fost apoi drumul către marea performanţă?

– Ştiu că am fost selecţionat la Luceafărul Bucureşti, aşa se chema atunci şcoala de fotbal juniori a României. Echipa evolua şi în eşalonul secund, dar şi pentru România. Am fost în generaţie cu Belodedici, dar în echipa noastră evolua din când în când şi Hagi, care era cu un an mai mic. Am jucat peste 30 de meciuri oficiale la Luceafărul Bucureşti.

– Ce antrenori ţi-au plăcut în perioada în care ai evoluat la CSM Suceava?

– Au fost antrenori buni, fiecare dintre ei învăţându-ne câte ceva din experienţa lor. Nea Puiu Cosmoc era un tip calm, cu voce puternică şi un stil bazat pe pasa lungă în diagonală. Ioan Zdrobiş, aşa, după felul său şi după cum spunem noi cei din branşă, era pe „şpan”. Nea Simi, Vasile Simionaş, juca 4-3-3 şi avea un lipici grozav la jucători.

– Cu cine te înţelegeai tu cel mai bine la CSM?

– Echipa CSM Suceava din anii ’80 era una sudată, eram un grup foarte unit şi omogen şi de aceea am avut şi rezultate. Prietenii mei erau Ilie Gafencu, Florin Cristescu şi Liviu Goian, care este şi finul meu.

– Care dintre meciurile disputate în Divizia A de CSM Suceava ţi s-a părut cel mai reuşit?

– Cea mai bună partidă făcută de noi în prima divizie a fost, după părerea mea, cea de la Sportul Studenţesc. Meritam să câştigăm în faţa unor adversari de calibru. La Sportul jucau atunci fotbalişti de marcă precum Cristian, în poartă, Tudorel Cristea, Coraş, Cazan, Mihail Marian, Ţicleanu şi Sorin Răducanu. Ştiu că a dat piticul Caşuba două goluri de pomină şi i-am lăsat mască pe bucureşteni.

– De ce crezi că am retrogradat atunci?

– În mod cert, a fost lipsa de experienţă. Când am spus lipsă de experienţă m-am referit nu numai la nivel de echipă, ci şi la conducere şi tot ce se „învârtea” atunci în jurul unei formaţii de fotbal.

– Ai vreo amintire pe care o păstrezi la loc de cinste?

– Am fost şi la lotul de tineret, şi la lotul olimpic al României, dar cea mai frumoasă amintire o am de când am stat pe banca de rezerve la una din partidele România – China. Meciul s-a desfăşurat la Buzău şi a prilejuit retragerea din activitatea competiţională a lui Dudu Georgescu. Antrenor atunci al naţionalei era Mircea Lucescu. Mai este un moment grozav, ţin minte că la prima mea convocare la lotul de juniori, pentru un meci cu Ungaria, în deplasare, am stat chiar în aceeaşi cameră cu Gică. Hagi, chiar dacă era cu un an mai mic decât noi ceilalţi, era un abonat la lotul naţional. Eu, fiind debutant, aveam nişte emoţii foarte mari, iar Gică a discutat atunci mult cu mine, încercând să mă facă să trec peste tracul inevitabil.

– Care a fost cel mai interesant adversar direct pe care l-ai avut în Divizia A? 

– Am avut mulţi adversari de marcă, însă cel pe care-l ţin bine minte a fost Dan Petrescu. Au fost întotdeauna dueluri de pomină cu el.

– Din câte ştiu, ţi-ai încheiat cariera în Ungaria…

– Da, am jucat până la 36 de ani, iar în Ungaria am evoluat la două echipe, Debrecen şi Diosgyor. Pe atunci însă, să ştiţi, nivelul campionatului românesc era peste cel din ţara vecină.

– Ce faci în prezent?

– M-am întors acasă, aşa cum au făcut-o mulţi, şi am antrenat şi antrenez Dorna Vatra Dornei, la seniori, în Liga a V-a, şi am şi o grupă de copii.

– Cum ţi se par tinerii noştri din ziua de azi?

– Nu se mai joacă de plăcere. Nu le place să vină la fotbal. Acum toţi se uită ce telefon celular are colegul său sau ce maşină şi-a mai luat. Toţi visează la bani şi echipe mari şi au lăsat pe planul doi munca. La fotbal nu poţi ajunge departe dacă nu ştii cum miroase iarba, transpiraţia şi echipamentul îmbâcsit după un antrenament fizic.

– Ce spui de fotbalul românesc de la ora actuală?

– Este epoca globalizării în fotbalul european. Fiecare echipă naţională şi de club are în lot jucători de toate etniile. Trebuie să te adaptezi la aceste cerinţe. Din acest motiv, pentru ce a realizat la Viitorul Constanţa, Gică Hagi merită mai mult respect. Care mare jucător şi-a riscat banii câştigaţi cu sudoare de-a lungul anilor într-un proiect legat de fotbal? Toţi şi-au cumpărat proprietăţi sau şi-au făcut restaurante şi trăiesc din chirii. Hagi a avut ambiţie şi a crescut o generaţie de la vârstă fragedă şi a reuşit. Trebuie puţin bun-simţ şi pentru ceilalţi jucători de calibru care au devenit antreprenori, iar acum vin şi dau sfaturi despre fotbal la televizor.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: