Un motociclist în vârstă de 29 de ani, din municipiul Suceava, şi-a pierdut viaţa după ce s-a izbit de un parapet metalic de pe marginea drumului, fiind proiectat apoi pe acoperişul unei şuri, la Valea Putnei.
Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, duminică, în jurul orei 12.55, un bărbat de 29 ani, din municipiul Suceava, în timp ce conducea motocicleta pe DN 17, pe raza localităţii Valea Putnei, din comuna Pojorâta, din cauză că nu a adaptat viteza, pe un sector de drum uşor în rampă, la intrarea într-o curbă uşoară la dreapta, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a pătruns pe sensul opus, intrând în coliziune cu parapetul metalic amplasat pe marginea din stânga a drumului, după care, conducătorul motociclului a fost proiectat pe acoperişul unei anexe gospodăreşti.
„În urma producerii accidentului, motociclistul a suferit leziuni grave, motiv pentru care i-au fost acordate îngrijiri medicale la faţa locului de către un echipaj medical, ulterior fiind transportat la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc, unde a decedat la scurt timp” a informat sursa citată. (N.B.; Foto: Facebook Pompierii Câmpulungeni)



























Comentarii