Peste 80 de participanţi la examenul de grad al Clubului „Ryukay” Suceava

La finele săptămânii trecute, Suceava a găzduit un eveniment în peisajul artelor marţiale din această zonă, un examen de grad al Clubului „Ryukay” Suceava în stilul Isshinryu (Calea inimilor unite). Organizatorii examenului, George Crăciunescu, preşedintele clubului sucevean, centura neagră 3 Dan, şi Alex Covaşă, centura neagră 1 Dan, au avut onoare să-l aibă în comisia de competiţie pe preşedintele FOIKR, sensei Andrei Trandaf, centura neagră 5 Dan.

Peste 80 de sportivi din Suceava şi Bosanci au participat la verificarea clubului sucevean, toţi trecând cu brio testele tehnice şi fizice.

Sportivii clubului „Ryukay” Suceava au participat cu succes în acest an la Cupa Meiyo de la Botoşani şi la Cupa Shinobi de la Erbiceni, judeţul Iaşi, dar şi la Campionatul Naţional de Karate în stil isshinryu unde au obţinut 4 medalii de aur, 2 de argint şi 3 de bronz. Una dintre cele mai bune performanţe ale clubului sucevean a fost participarea sportivei Alexandra Curic, împreună cu lotul României, la cea de-a XXX-a ediţie a Cupei Shin Go Ryu, care a avut loc în oraşul Naestved (Danemarca).

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI