Accident rutier, trei maşini implicate, zece răniţi

Zece persoane au fost rănite, duminică după-amiaza, într-un accident rutier produs la Zvoriştea în care au fost implicate trei autoturisme.

Potrivit cercetărilor Poliţiei, Iulian Papaghiuc, 22 ani, din Darabani, conducea un Audi A4 cu volan pe partea dreaptă dinspre Suceava spre Darabani, iar între Şerbăneşti şi Zvoriştea a încercat să se asigure pentru a depăşi un VW, iar când a ieşit pe contrasens a lovit un Audi A4 condus de Lazăr Havăr, de 21 de ani din Mureş şi apoi a ricoşat într-un VW Vento condus de Marius Drusciuc de 25 de ani din Botoşani.

În urma accidentului au fost zece victime, din care nouă, cu vârste între doi ani şi 50 de ani, au fost transportate la spital pentru evaluarea stării de sănătate şi îngrijiri medicale, iar un copil de 2 ani a rămas sub observaţie.

În acest caz s-a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

(Foto: Facebook Robert Anton)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI