Spre a veni de hac infractorilor din comună

La Şcheia, noi măsuri decise de ATOP Suceava

> Printre acestea se numără întărirea dispozitivelor de ordine publică, inventarierea caselor fără autorizaţie şi a locuitorilor de etnie romă, instalarea de sisteme video de supraveghere

 Autoritatea Teritorială de Ordine Publică (ATOP) Suceava a stabilit mai multe măsuri, cu caracter de recomandare, pentru soluţionare problemei infracţionalităţii în comuna Şcheia.

În urma unei şedinţe a ATOP desfăşurată joi, la sediul Primăriei Şcheia, la care au participat primarul, viceprimarul, membrii consiliului local Şcheia, reprezentanţi ai comunităţii, au fost identificate mai multe măsuri care ar urma să fie adoptate, se arată într-un comunicat al ATOP Suceava.

Eugen Şalar

Prima prevede suplimentarea dispozitivului de ordine publică existent la nivelul comunei, concomitent cu realizarea unor campanii de prevenire a faptelor antisociale, identificarea şi prinderea persoanelor suspecte de săvârşirea de infracţiuni, zilnic, pe trei schimburi, cu câte trei patrule mixte (poliţişti/ jandarmi).

O altă măsură recomandă includerea în dispozitivul existent, în intervalele orare 19 – 23 şi 1 – 4, a lucrătorilor de poliţie de la SAS, precum şi a altor structuri de poliţie, cum ar fi poliţia judiciară. Totodată, ar urma să fie constituită o patrulă de jandarmi care să patruleze zilnic în localitate, în trei schimburi.

ATOP Suceava recomandă Primăriei să contacteze o firmă specializată pentru întocmirea proiectului şi instalarea sistemului de supraveghere video în localitate, administraţia locală având alocat buget pentru acest sistem, dar şi instalarea reţelei de iluminat public pe drumurile de acces în zonele în care se comit fapte antisociale.

Se mai prevede întocmirea unei situaţii privind locuinţele care nu au autorizaţie de construcţie; realizarea unei evidenţe privind numărul locuitorilor de etnie romă; desfăşurarea unor acţiuni privind finalizarea anchetelor sociale în vederea prestării muncii în folosul comunităţii; desfăşurarea unor acţiuni specifice în zonă ale ISU Suceava şi Gărzii de Mediu Suceava pentru prevenirea incendiilor, folosirii cauciucurilor pentru ardere şi a altor materiale în atmosferă; desfăşurarea unor acţiuni comune ale DGASPC Suceava cu administraţia locală, cu poliţia, pentru identificarea şi luarea unor măsuri procedurale în privinţa minorilor care sunt folosiţi la comiterea faptelor antisociale, precum şi sancţionarea părinţilor sau tutorilor acestora.

ATOP Suceava recomandă şi încadrarea celor trei funcţii vacante din cadrul Postului Comunal de Poliţie Şcheia, în organigramă fiind prevăzuţi 11 lucrători, se mai arată în comunicatul semnat de şeful ATOP Suceava, Eugen Şalar. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: